Primăria Bâlteni i-a dat cu flit! Berbecel nu are unde să-şi pască caprele de la Moi

844

O solicitare adresată luna trecută Primăriei Bâlteni de către SC Gardena River SRL, firma unde sunt asociaţi Mădălina Berbecel şi Marin Condescu, privind concesionarea unei părţi din izlazul comunal de la Moi, s-a soldat cu un refuz ferm al autorităţilor locale. Primarul localităţii, Gheorghe Păsărin, a declarat de altfel că le-a trimis răspuns scris reprezentanţilor firmei Gardena River, în cuprinsul acestuia solicitanţii fiind anunţati că izlazul comunal nu este de închiriat, cele 150 de caprine de la ferma celor doi, din localitate, fiind obligate să fie furajate în incinta unui fost grajd al CAP. Gardena River a închiriat aici, de la un localnic, spaţiul în care funcţionează ferma de animale de la Moi.

SC Gardena River SRL, la care sunt asociaţi Mădălina Berbecel, Marin Condescu şi Vasile Mitroi, desfăşoară activităţi de timpul fermelor mixte atât la Moi, pe raza comunei Bâlteni, cât şi la Borăscu la Baniu. De ferma de la Moi s-ar ocupa însă mai mult Mădălina Berbecel, se vehiculează în localitate, aceasta fiind cea care a reuşit să închirieze de la un localnic deţinător spaţiul în care funcţionează ferma sa de animale. “Reprezentanţii firmei au închiriat o hală, de fapt un fost grajd al fostului CAP, deţinut de o persoană din localitate. Aici funcţionează ferma cu 150 de capre, în legalitate, după cum ne-au transmis reprezentanţii firmei”, explică primarul de Bâlteni, Gheorghe Păsărin.

Izlazul comunal este pentru localnici
În ciuda faptului că ferma funcţionează conform legii, aceasta nu are acces la izlazul comunal, aflat într-o stare avansată de degradare, fosta conducere a primăriei nefăcând lucrările specifice întreţinerii terenului. Acum izlazul nu este de domeniul public, dar noul primar vrea să îndeplinească procedurile pentru a-l trece din privat, asta pentru a putea desfăşura lucrările specifice de întreţinere şi pentru a accesa fonduri europene.
“Actualul izlaz abia face faţă animaleleor deţinute de localnici. Nu aveam cum să aprobăm cererea celor de la Gardena. Am fi făcut la fel cu orice firmă, nu are nicio legătură refuzul nostru cu proprietarii”, a explicat edilul local. “Sper că că cei de la Gardena au înţeles mesajul nostru, transmis în urmă cu câteva zile. Izlazul nu poate fi concesionat pentru cele 150 de capre ale lor şi nici pentru altele din afară. Ştiu că dânşii îşi furajează animalele în incinta fermei”, a completat Păsărin.

Izlazul de 100.000 de hectare trebuie fertilizat
Primarul Păsărin explică şi faptul că respingerea solicitării are legături şi cu inactivitatea fostei conduceri a primăriei, care nu s-a preocupat deloc de izlazul comunal. Acesta trebuie fertilizat, curăţat de mărăcinişi, tot aici fiind necesare lucrări de întreţinere. Abia apoi, după realizarea acestor lucrări, o cerere de tipul celei a patronilor fermei de la Moi poate fi luată, serios, în calcul.

Berbecel vinde brânză de capră “La Boierul”
Chiar şi cu caprele ţinute “în captivitate”, Mădălina Berbecel face vânzare cu produsele tradiţionale la băcănia “La Boierul”, realizată în Târgu-Jiu. Aici ajunge laptele şi brânza de la Baniu şi de la Moi, firma având două puncte de lucru.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here