Primar gorjean vizat într-un dosar de evaziune fiscală!

3467

Primarul comunei Stejari, Robert Ionuț Păiuși, este vizat într-un dosar penal în care, organele judiciare din Dolj, fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală. Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Dolj au efectuat percheziții, joi, 28 mai a.c., la domiciliul lui Păiuși, de unde au ridicat mai multe documente.

Robert Păiuși s-a trezit, joi dimineață, cu mascații SAS, la poartă, iar polițiștii SICE au efectuat o percheziție la domiciliul acestuia. Organele judiciare din Dolj au în lucru un dosar penal care vizează mai multe societăți comerciale, printre care și o societate comercială la care actualul primar a fost asociat.,,Poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Dolj, sub supravegherea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, au efectuat patru percheziţii domiciliare la adrese din judeţele Dolj şi Gorj, fiind vizate persoane care au deţinut diverse calităţi în cadrul unor societăţi comerciale din Craiova. Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat faptul că, în perioada 2012-2013, în numele a cinci societăţi comerciale ar fi fost întocmite proiecte de consultanţă şi studii de fezabilitate, în vederea realizării unor investiţii, fără ca veniturile astfel obţinute să fie înregistrate în actele contabile. În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au ridicat mai multe înscrisuri, care urmează să fie analizate, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală. La activităţi au participat şi luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale”, a comunicat IPJ Dolj.Robert Păiuși a deținut 50% din părțile sociale ale firmei Apier SRL din Craiova. În 2015, cu un an înainte de a fi ales primar, acesta a încasat de la firma respectivă 64.800 de lei. Societatea a derulat contracte de consultanță și studii de fezabilitate numai cu Primăria Poiana Mare, din județul Dolj, de peste 140.000 de lei, administrația locală îndreptându-se deja, în justiție, împotriva firmei pentru recuperarea banilor.
Claudiu Matei

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.