Primar condamnat pentru a doua oară! Mai are un dosar pe rol!

2287

Un fost primar din Gorj s-a ales cu o condamnare definitivă după ce Curtea de Apel Craiova l-a condamnat printr-o sentință care nu mai poate fi contestată și care îi creează acestuia noi probleme în cazierul propriu. Gheorghe Păsărin a rămas cu pedeapsa stabilită pe fond de Judecătoria Târgu-Jiu în cursul anului trecut, instanța de la Craiova „îndulcind” oarecum sentința prin aceea că a înlăturat interdicția conform căreia fostul edil nu avea voie să ocupe vreo funcție publică pentru o perioadă de un deceniu. „Înlătură pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa o funcție publică pe o durată de 10 ani (…). Menține restul dispozițiilor din sentința penală apelată care nu contravin prezentei decizii penale”, se arată în decizia Curții de Apel Craiova. În cursul anului trecut Judecătoria Târgu-Jiu a stabilit verdictul și a dispus o pedeapsă cu suspendare pentru inculpat. „Condamnă inculpatul Păsărin Gheorghe, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare. (…) Interzice inculpatului dreptul de a ocupa o funcţie publică pe o durată de 10 ani(…)Constată că fapta din prezenta cauză săvârşită în perioada 01.10.2012-20.08.2013, este concurentă cu fapta săvârşită în perioada 04.07.2012-15.11.2013, pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 1 din 05.01.2017, pronuntata de Tribunalul Gorj, în dosarul nr. 6042/95/2015, modificată si definitivă prin decizia penală nr. 1974 din 13.12.2017, pronunţată de Curtea de Apel Craiova.(…) Va aplica pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa de 1 an si 6 luni închisoare.(…)Dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare pe un termen de încercare de 3 ani și 6 luni(…) Termenul de încercare curge de la data rămânerii definitive a sentinţei penale nr. 1 din 05.01.2017, pronunţată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr. 6042/95/2015, respectiv 13.12.2017.(…) Constată că inculpatul Păsărin Gheorghe a fost reţinut şi arestat preventiv în perioada 15.09.2015-16.12.2015”, a decis Judecătoria Târgu-Jiu. Practic, prin sentința definitivă de acum fostul edil mai scapă de una din problemele de la instanțe, pentru că, în rest, prea multe nu i se pot întâmpla. El mai are pe rol încă un dosar în care e judecat alături de alte persoane cu care ar fi derulat afaceri la limita legii. În dosarul de acum procurorii l-au trimis în judecată pentru abuz în serviciu și conflict de interese. Conform actelor de la dosar, la câteva luni după ce a fost validat în funcția de primar, în 2012, adică în urmă cu un deceniu, Păsărin s-a preocupat ca o firmă care avea în derulare un contract important în localitatea pe care o conduce să continue lucrările doar dacă colaborează cu o firmă din anturajul său. Mai întâi o prietenă a soției sale a condus firma în cauză, iar ulterior, când lucrurile au început să devină evident necurate, un nepot de-al fostului edil a fost pus în postul de administrator, anchetatorii reținând că Păsărin și soția sa conduceau, de fapt, firma privată. „În calitate de primar al comunei Bâlteni, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a acceptat, în calitate de achizitor, încheierea contractului de subantrepriză nr. 3006 din data de 01.10.2012, a încheiat contractul de cesiune nr. 3949, din 29.11.2012, și contractul de cesiune nr. 2694 din 14.08.2013, în calitate de debitor cedat, și a semnat ordinele de plată nr. 602 din 20.08.2013, nr. 741 din 21.12.2012, nr. 729 din 19.12.2012 și nr. 714 din 11.12.2012, fiind virată suma totală de 265.080 lei, reprezentând plata parțială a facturilor nr. 8 din 28.11.2012 și nr. 11 din 08.04.2013, în contul societății comerciale”, se arată în actele de la dosar. Fapte similare s-au petrecut și în celălalt dosar în care fostul primar a primit o altă condamnare, acolo fiind vorba de bani dirijați din lucrările de reparare a unei biserici spre firma proprie. Pe rolul instanțelor se află și al treilea dosar în care fostul edil e judecat pentru fapte comise în urmă cu un deceniu și care, până la pronunțarea unei sentințe finale, nu vor mai interesa pe nimeni, mai ales că unitatea presupus păgubită, primăria, nu s-a constituit parte civilă pentru a solicita eventuale daune.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here