Prima reacție a consilierului parlamentar Vasile Zosim, după arestare

675

Vasile Zosim, consilierul parlamentar în cadrul Senatului, la Direcţia Generală de Control Juridic şi Securitate Internă, a dat primele semne că nu suportă să stea după gratii, după ce instanța a admis propunerea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj. ”Dispune arestarea preventivă a inculpatului Zosim Vasile pe o perioadă de 30 zile, începând cu 11 mai 2016 şi până la 09 iunie 2016, inclusiv. Cu drept de contestaţie în 48 ore de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă”, au stabilit judecătorii de la Tribunalul Gorj.
Deși a recunoscut că a încasat acele sume, cu precizarea că nu a făcut promisiuni, bărbatul de 56 de ani, din București, a contestat decizia, solicitând la Curtea de Apel Craiova o măsură mai blândă.
Până la stabilirea unui verdict, acesta va rămâne însă în arestul Poliției Gorj. Expertul parlamentar a fost reținut, marți seara, pentru comiterea a două infracțiuni de trafic de influență. Suspiciunea este că ar fi pretins și primit băuturi alcoolice și parfumuri, în valoare de 1.500 de lei, dar și bani de la omul de afaceri de etnie romă din Târgu-Jiu, Ion Rădulescu, zis Ciupilan, pentru a-l ajuta la încheierea unor contracte.

Percheziție informatică înainte de reținere
”Procurorii efectuează cercetări într-o cauză penală, în care un funcționar public de execuție, respectiv consilier parlamentar în cadrul Senatului României, în perioada 2013-2014, ar fi pretins și primit bunuri în valoare de 1.500 de lei, lăsând să se creadă că are influență asupra conducerii unei societăți comerciale din București, pentru achiziționarea la prețuri preferențiale a unor transformatoare scoase din uz și, de asemenea, a pretins suma de 42.000 de lei, lăsând să se creadă că are influență asupra unui director comercial de la o societate din Ploiești, pentru încheierea unor contracte, având ca obiect achiziționarea unor deșeuri industriale feroase și neferoase”, a precizat Michaela Teodorescu, prim-procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj. Înainte de reținere, procurorii au efectuat percheziții în locuința bărbatului din Capitală, fiind ridicate mai multe probe din calculatorul său.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here