Prima probă scrisă a Bacalaureatului de toamnă, lipsită de incidente în Gorj

623

Absolvenţii de liceu au susţinut, ieri, prima probă scrisă din cadrul sesiunii august – septembrie a examenului de Bacalaureat – proba la Limba şi literatura română. La nivelul judeţului nostru, această primă probă scrisă a sesiunii de toamnă a Bacalaureatului a decurs fără incidente, neînregistrându-se cazuri de fraudare a examenului.

Proba scrisă la Limba şi literatura română a început la ora 09.00, iar candidaţii au avut la dispoziţie trei ore pentru a rezolva trei subiecte, diferenţiate în funcţie de profil. Elevii de la profilul uman au primit la primul subiect un text liric la prima vedere – „Preludiu de toamnă”, de Radu Stanca – pe baza căruia au avut de indicat sinonime neologice pentru cuvintele “tăcut” şi “întors”, de explicat rolul cratimei din secvenţa “mai-nainte”, de ilustrat într-un enunţ sensul conotativ al cuvântului “floare”, de identificat două mărci ale subiectivităţii în text, de precizat tema poeziei şi un motiv literar, de selectat două secvenţe care conturează dimensiunea temporară a imaginarului poetic, de prezentat semnificaţia a două figuri de stil diferite, de ilustrat două trăsături ale genului liric şi de comentat ultima strofă a textului. La subiectul al doilea, elevii au avut de scris un text de tip argumentativ în care să vorbească despre utilitatea cunoaşterii biografiei unei personalităţi culturale/ştiinţifice. La subiectul al treilea, absolvenţii claselor a XII-a de la uman au avut de scris un eseu despre relaţia dintre două personaje dintr-o nuvelă studiată. Elevii de la profilul real au primit la primul subiect tot un text liric la prima vedere – Dor căzut – Nicolae Labiş. Ei au avut de indicat sinonime pentru “chipul” şi “şezând”, de explicat rolul unei cratime, de construit un enunţ în care să folosească o expresie sau o locuţiune care să conţină substantivul umbra, să transcrie două mărci lexico-gramaticale ale eului liric, să precizeze două motive literare prezente în text, să selecteze două secvenţe care conturează dimensiunea temporală a imaginarului poetic, să prezinte semnificaţia a două figuri de stil, să dea exemplu de două trăsături ale genului liric şi să comenteze strofa a patra a textului. La subiectul al doilea, au avut de scris un eseu despre implicarea tinerilor în activităţi umanitare, iar la cel de-al treilea, trebuiau să redacteze un eseu despre particularităţile de construcţie a unui personaj dintr-o nuvelă studiată.

Peste 170 de absenţi
La nivelul judeţului nostru nu a fost raportată nicio tentativă de fraudare a examenului. S-a înregistrat însă un număr destul de mare de absenţi. “În vederea susţinerii probei scrise la Limba şi literatura română s-au înscris 755 de candidaţi însă s-au prezentat doar 583 dintre aceştia, înregistrându-se un număr de 172 de absenţi”, a precizat Georgeta Popescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj.

Următoarea probă scrisă, pe 26 august
Miercuri, pe 26 august, candidaţii înscrişi la cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat vor susţine proba obligatorie a profilului, la Matematică sau Istorie. Ultima probă scrisă, cea la alegere a profilului şi specializării, este programată pe 28 august. Reamintim că, la nivelul judeţului Gorj au fost stabilite patru centre de examen: Colegiul Naţional „George Coşbuc” Motru, Şcoala Gimnazială „Alexandru Ştefulescu” Târgu-Jiu, Şcoala Gimnazială „Constantin Brâncuşi” Târgu-Jiu şi Şcoala Gimnazială „Pompiliu Marcea” Târgu-Jiu. Potrivit calendarului stabilit de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, primele rezultate ale sesiunii de toamnă a Bacalaureatului vor fi afişate pe 31 august, până la ora 12.00. Candidaţii nemulţumiţi de notele obţinute vor putea depune contestaţii în aceeaşi zi, între orele 12.00 şi 16.00. Contestaţiile vor fi soluţionate în perioada 1 – 2 septembrie, urmând ca rezultatele finale să fie afişate în cursul zilei de 3 septembrie.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here