Prima indemnizație de acomodare, plătită în Gorj în octombrie

626

Legea care prevede concediu de un an şi indemnizaţie lunară de 1.700 de lei pentru persoanele care adoptă copii mai mari de doi ani a fost promulgată în luna aprilie. După șase luni, pentru prima dată în județul nostru s-a plătit o indemnizație de acomodare, plata făcându-se în luna octombrie, pentru septembrie.

Potrivit modificărilor aduse, în acest an, legii adopției, persoanele care adoptă copii mai mari de doi ani pot opta pentru un concediu de acomodare de un an şi o indemnizaţie lunară de circa 1.700 de lei acordată pe parcursul celor 12 luni de concediu. „Persoana care adoptă un copil, la cerere, poate beneficia de un concediu de acomodare de maxim un an care include şi o indemnizaţie lunară în cuantum de 3,4 ISR”, prevede actul normativ. Potrivit Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Gorj, între plățile efectuate în luna octombrie 2016, aferente drepturilor lunii septembrie 2016, AJPIS Gorj a efectuat și o plată pentru indemnizație de acomodare, în valoare de 1.755 de lei.

Procedură simplificată
Totodată, noul act normativ face mai flexibilă procedura de evaluare a adoptatorilor şi susţine demersurile de adopţie ale acestora, prin prelungirea valabilităţii atestatului de familie adoptatoare de la 1 an la 2 ani şi revizuirea dispoziţiilor referitoare la realizarea potrivirii copilului cu o familie adoptatoare. Sunt reduse termenele în care instanţa de judecată trebuie să soluţioneze cauzele pe care le presupune finalizarea unei adopţii, prin reducerea termenului de apel la 5 zile de la 30 cât este în prezent. De asemenea, proiectul de lege reduce termenul în care un copil devine eligibil pentru adopţia internaţională de la 2 ani la 1 an.

Cine nu poate adopta?
Conform legislaţiei actuale, cei care nu pot adopta sunt: persoanele care au fost condamnate definitiv pentru o infracţiune contra persoanei sau contra familiei, săvârşită cu intenţie, precum şi pentru infracţiunea de trafic de persoane sau trafic şi consum ilicit de droguri; persoanele ai căror copii beneficiază de o măsură de protecţie specială sau care sunt decăzute din drepturile părinteşti; persoanele care doresc să adopte singure, ai căror soţi sunt bolnavi psihic sau au handicap mintal.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.