Prima ediție a GORJFEST COPII, la Țicleni

1572

La Țicleni, în Parcul Bisericii Sfântul Gheorghe din localitate, a avut loc pe 12 și 13 iulie 2021 prima ediție a GorjFest copii. A fost un eveniment unic în istoria orașului Țicleni, dar organizatorii doresc să devină unul cu tradiție! În cele două zile ale manifestării artistice, zeci de copii au învățat de la artiști și meșteri populari câteva dintre tainele picturii, iconăritului pe sticlă și împletitului coșurilor din nuiele. Participanții au fost copiii cei mai talentați dintre cei care frecventează cursurile Casei de Cultură și din grupul parohial ,,Bucuria luminii”. Au fost două zile pline de multă bucurie și experiențe care i-au îmbogățit spiritual pe participanți.
În Parcul Bisericii Sfântul Gheorghe din Țicleni au mai fost organizate de-a lungul ultimilor patru ani evenimente frumoase, destinate copiilor din parohie, însă GorjFest copii 2021 este, categoric, cel mai important! GORJFEST COPII, festival aflat la prima ediție, a fost organizat de Primăria Oraşului Ţicleni, împreună cu Centrul Județean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, Şcoala Populară de Arte „Constantin Brâncuşi” Târgu Jiu, Casa de Cultură a Oraşului Ţicleni şi Parohia Ţicleni, Biserica Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. La deschiderea GorjFest copii Țicleni, care a avut loc luni dimineața, au participat Ion Cepoi, directorul CJCPCT Gorj, Gheorghe Nichifor, vicepreședintele Consiliului Județean Gorj, Constantin Radu, edilul orașului Țicleni, reprezentanții Școlii Populare de Artă Târgu-Jiu, artistul vizual Teodor Dădălău de la CJCPCT Gorj, artistele Corina Preda Perianu și Clara Brodeală, Cristina și Pompiliu Ciolacu de la Palatul Copiilor Târgu-Jiu, consilieri locali din CL Țicleni etc. „Am văzut biserica aceasta în fotografii. În momentul în care am intrat aici am simțit că este un loc binecuvântat! Le mulțumesc părintelui Țicleanu, domnului primar Radu și Cristinei Negreanu că au ales acest loc pentru desfășurarea GorjFest copii. (…) Copiii vor picta pe sticlă, vor învăța rigorile artei plastice românești, vor împleti cu nuiele”, a spus Ion Cepoi, directorul CJCPCT Gorj. „Ne bucurăm mult să fim împreună (…) Sperăm să devină tradiție acest festival (…) Copiii vor deprinde din tainele artelor plastice cu ajutorul unor artiști importanți care abia s-au întors de la tabăra de la Polovragi. Este lăudabil! Știu despre ceea ce s-a petrecut aici, la această biserică, este de bun augur că se organizează acest eveniment aici, în curtea bisericii. Ceea ce se întâmplă aici din punct de vedere cultural necesită felicitări! Suntem convinși că astfel de evenimente vor mai fi organizate”, a afirmat Gheorghe Nichifor, vicepreședintele CJ Gorj. „Mă simt onorată de participarea mea în cadrul acestui eveniment cultural. Vă felicit pentru ceea ce faceți. Sunt restaurator la Muzeul Național de artă”, a spus Corina Preda Perianu. „Le doresc copiilor să învețe cât mai multe lucruri. Avem deschidere către organizarea unor astfel de eveniment și vă mulțumim tuturor pentru prezență și implicare”, a spus edilul Constantin Radu. Pe parcursul celor două zile a avut loc tabăra de creație artistică care a promovat copiii talentați, prin participarea directă a acestora la diferite activități. Mici și mai mari, copiii participanți au învățat să picteze pe hârtie de la artistele plastice Corina Preda Perianu și Clara Brodeală, care le-au „îndrumat” pensulele, rezultatele fiind unele foarte frumoase. De asemenea, copiii au învățat cum se confecționează coșurile din nuiele de la meșterul popular Gheorghe Cîrja din Bălești, reprezentant al Școlii Populare de Artă Târgu-Jiu. Acesta le-a explicat pe îndelete procedeele de împletire și mai mulți dintre elevi au reușit să confecționeze coșuri, spre marea lor satisfacție. O altă activitate foarte apreciată de adolescenții participanți la GorjFest Țicleni a fost cea a picturii icoanelor pe sticlă, activitate susținută de profesorii Pompiliu și Cristina Ciolacu. De la cei doi artiști iconari, copiii au aflat și numeroase informații despre istoria icoanelor din Gorj și a felurilor în care țăranul le-a confecționat și pictat de-a lungul istoriei. Cristina Ciolacu, profesor la Palatul Copiilor Târgu-Jiu, a participat ca voluntar la această manifestare cultural-artistică de la Țicleni și le-a promis copiilor că va reveni în toamnă pentru a îi învăța și mai multe lucruri. „A fost activitatea care ne-a plăcut cel mai mult! De când am auzit că vom învăța să pictăm pe sticlă, mi-am promis că o să îmi dau toată silința să învăț cât mai mult. Doamna și domnul Ciolacu ne-au explicat multe lucruri, domnul profesor ne-a povestit despre icoane și istoria lor, iar doamna a avut atâta răbdare cu noi! Pentru mine este o bucurie mare că am realizat o icoană pe sticlă”, a spus Denisa Mincea, elevă din Țicleni.
Alături de organizatori, au fost prezenți și mai mulți părinți, bunici, dar și cadre didactice voluntare: Nicoleta Stănoiu, de la Liceul Tehnologic Bîlteni – structura Grădinița Nr. 2 Peșteana-Jiu, și Adriana Șofei, de la Liceul Tehnologic Țicleni. Fiecare s-a implicat în buna organizare a festivalului. Pe viitor, la Parohia Țicleni vor mai avea loc astfel de evenimente menite să aducă la un loc oamenii din comunitate. „Au fost două zile foarte frumoase, în care copiii au învățat multe lucruri noi, care i-au încântat. GorjFest copii, organizat la Țicleni, în Parcul Bisericii Sfântul Gheorghe, a fost despre bucuriile care îmbogățesc sensul vieții, a fost despre frumos, dăruire, meșteșuguri, talent. Ne dorim să putem organiza cât mai des astfel de activități care ajută la dezvoltarea personală a copiilor. Le mulțumesc reprezentanților Primăriei Țicleni, domnului primar Radu Constantin, doamnei Cristina Negreanu, domnului Alexandru Bratu, doamnei Camelia Baros și Domnului Sorin Bivolaru de la Școală Populară de Arte și tuturor partenerilor de la CJCPCT Gorj și Școala Populară de Arte, domnilor Pompiliu Ciolacu și Teodor Dădălău pentru implicare. Îi mulțumesc din suflet doamnei Cristina Ciolacu, și-a rupt din timpul liber și a venit la noi, i-a învățat pe copii cum să picteze pe sticlă, cu răbdare și multă dăruire. Am avut alături oameni frumoși la suflete, artiști, oameni adevărați care au tot respectul și admirația mea. (…) Au fost alături de noi și sponsorii ABUND Berry, BABYLON Club, Grădina cu flori și ROYAL NATURAL HONEY și le mulțumim”, a spus preotul paroh Dragomir Țicleanu. La finalul festivalului, copiii au fost premiați.
Mihaela Floroiu Țicleanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.