Prima ediţie a Festivalului Apicol de la Târgu-Jiu, un succes

597

În perioada 22-23 martie 2014 s-a desfăşurat prima ediţie a Festivalului Apicol de la Târgu-Jiu. Deschiderea oficială a evenimentului a avut loc sâmbătă, în jurul orei 11, în prezenţa reprezentanţilor autorităţilor locale şi judeţene, dar şi a organizatorilor. Pentru o ediţie de debut, festivalul Apicol de la Târgu-Jiu a fost un succes incontestabil, dat fiind faptul că numărul expozanţilor de produse apicole a fost destul de mare.

Picture084Pasionaţii de apicultură, dar nu numai, au avut posibilitatea de a participa la primul Festival Apicol organizat la Târgu-Jiu. Debutul evenimentului s-a bucurat de participarea   primarului Florin Cârciumaru, a prefectului Alin Văcaru, a vicepreşedintelui Consiliului Judeţean – Ciprian Florescu şi a reprezentanţilor Asociaţiei Crescătorilor de Albine Gorj.  „Cu toţii asistăm la prima ediţie a Festivalului Apicol 2014 Târgu-Jiu. Datorită implicării tuturor factorilor de răspundere din municipiul Târgu-Jiu, cât şi din judeţul Gorj, se vede că această acţiune este reuşită. La Târgu-Jiu sunt prezenţi foarte mulţi producători de echipamente din domeniu şi, de asemenea, sunt foarte mulţi apicultori din toată ţara; chiar este o surpriză plăcută pentru organizatori pentru că ei au avut ocazia să participe la asemenea manifestări în multe zone din ţară şi la Târgu-Jiu, pentru prima dată, este o surpriză plăcută să observăm participarea numeroasă”, a declarat primarul Florin Cârciumaru.

Un eveniment ce se vrea tradiţie
Încă de la debut, Festivalul Apicol de la Târgu-Jiu  a stârnit atenţia gorjenilor, lucru remarcat şi de autorităţi. „Sunt forte mulţi oameni care poate îşi doresc să dezvolte o afacere în domeniul apicol, iar cei prezenţi la Festivalul Apicol Picture109îşi vor da seama de toate costurile care sunt necesare pentru realizarea acestei afaceri. Sunt prezenţi aici reprezentanţi ai instituţiilor care pot oferi informaţii cu privire la accesarea de fonduri europene pentru acest domeniu. Este o muncă foarte grea şi necesită foarte mult suflet”, a menţionat prefectul Alin Văcaru.
Dat fiind succesul primei ediţii, reprezentanţii autorităţilor publice gorjene se aşteaptă că acest festival să devină o tradiţie. „Organizând un astfel de eveniment, te aştepţi ca tot ce înseamnă apicultor din Gorj sau din afara judeţului, să vină, să vadă, să se informeze vizavi de ceea ce este nou în piaţa apicolă. Sperăm ca peste ani şi ani să vorbim despre o tradiţie a Festivalului Apicol de la Târgu-Jiu”, a spus Ciprian Florescu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Gorj.

Aproximativ 60 de expozanţi la Festivalul Apicol
Iniţiatorul Festivalului Apicol de la Târgu-Jiu, şi el apicultor de meserie, a declarat presei că îşi confirmaseră prezenţa peste 60 de participanţi, însă au ajuns la eveniment cu câţiva în minus. Chiar şi aşa, Constantin Bodescu a menţionat că din punct de vedere organizatoric au fost îndepliniţi parametri doriţi. „Este un număr de circa 60 de expozanţi, nu doar apicultori. Sunt şi apicultori şi producători şi importatori de echipamente, utilaje, stupi, rame şi aşa mai departe. Din punct de vedere al organizării spunem că suntem în parametri, iar din punct de vedere al expozanţilor, la fel. Aşteptăm şi reacţia gorjenilor, târgujienilor şi sperăm că vor face şi cumpărături”, a explicat Constantin Bodescu, organizatorul şi iniţiatorul Festivalului Apicol de la Târgu-Jiu.
Toate produsele expuse au fost pe bază de miere. Apicultorii au spus că în miere au amestecat polen, merişor, cătină şi pulpă din diverse fructe.

Milioane de euro, atrase de apicultorii gorjeni
Preşedintele Asociaţiei Apicultorilor Gorjeni a amintit, cu ocazia organizării acestui eveniment, că apicultorii din judeţul nostru au reuşit să atragă milioane de euro din fonduri externe. „Am reuşit să aducem din jumătate de ţară societăţi din domeniul apicol; ne bucurăm că am reuşit să oferim posibilitatea tuturor gorjenilor şi celor 1.500 de membri ai ACA Gorj să acceadă direct la toate produsele de care au nevoie atât pentru  dezvoltarea stupinei proprii,  cât şi pentru achiziţionarea de produse apicole. Consider că este un succes acest festival apicol şi intenţionăm să îl permanentizăm, în aşa fel încât el să constituie un moment de referinţă în dezvoltarea apiculturii gorjene. În ultimii ani, apicultorii din Gorj au accesat fonduri în valoare de 6 milioane euro, ceea ce a permis dezvoltarea bazei apiculturii gorjene şi s-au creat chiar condiţiile organizării primului Festival Apicol la Târgu-Jiu”, a confirmat Adrian Cernitoiu, preşedintele ACA Gorj.
Festivalul Apicol a fost condimentat şi cu momente artistice, sâmbătă, participanţii fiind încântaţi cu muzică uşoară, iar duminică muzica populară a făcut deliciul evenimentului.
Minodora Sucea

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here