Prima donaţie pentru „Cuminţenia Pământului”

265

Odată cu deschiderea oficială de ieri a subscripţiei naţionale pentru achiziţionarea operei lui Constantin Brâncuşi – „Cuminţenia Pământului”, ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu a făcut şi prima donaţie. „Ca ministru al Culturii şi cel care a semnat deschiderea conturilor, am participat în mod simbolic, depunând primul o sumă modestă, o sumă simbolică, de 100 euro”, a declarat Vlad Alexandrescu, ieri, într-o conferinţă de presă.
Pe 16 martie, Guvernul a anunţat public intenţia de a achiziţiona sculptura „Cuminţenia Pământului”, una dintre cele mai importante lucrări din opera lui Constantin Brâncuşi, printr-un efort comun susţinut de stat şi de cetăţenii României. Subscripţia publică are ca obiectiv colectarea sumei de 6 milioane euro, bani care se vor adăuga celor 5 milioane alocate de Guvern pentru achiziţia sculpturii.
„Achiziţia operei <<Cuminţeniei Pământului>> prin subcripţie publică este unul dintre cele mai importante proiecte naţionale care poate întări solidaritatea dintre stat şi societate. Acţiunea comună propusă de Guvern şi Ministerul Culturii constituie un efort important pentru protecţia şi salvarea patrimoniului naţional, la care sunt invitaţi să participe toţi cei interesaţi de valorizarea operei lui Constantin Brâncuşi. Astfel, sculptura lui Constantin Brâncuşi, reprezentativă pentru debutul curentului modernist în artă în secolul XX şi pentru întreaga sa operă, va fi accesibilă publicului larg şi iubitorilor de artă. La invitaţia de a sprijini subscripţia publică pentru achiziţia <<Cuminţenia Pământului>> au răspuns pozitiv mai multe bănci, care au oferit o serie de facilităţi fiscale necesare strângerii contribuţiilor în cadrul subscripţiei naţionale”, se arată într-un comunicat al Ministerului Culturii.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here