Prima de Ziua Energeticianului, întârziată de CEO pentru plata furnizorilor

623

Liderii de sindicat, prezenți marți la Comisia Mixtă a Complexului Energetic Oltenia, la care a fost prezent și managerul interimar Ionel Ilie, au fost informați de către șeful companiei că prima de Ziua Energeticianului va ajunge cu întârziere la beneficiari. Motivul pentru care tichetele de masă, în valoare de 700 de lei, nu vor fi date pe 20 iulie, sunt niște plăți restante ale CEO către trei mari furnizori.

Complexul Energetic Oltenia întârzie acordarea primei de Ziua Energeticianului, s-a scuzat managerul Ionel Ilie către sindicaliștii prezenți la Comisia Mixtă a CEO. Acesta a explicat că prima se va da, dar nu la timp din cauza unor plăți pe care compania trebuie să le facă urgent către furnizori. Fără să explice și cine sunt firmele care fac presiuni pentru plățile întârziate, Ilie a prezentat și situația economică a CEO pe primele trei luni ale acestui an. În situația respectivă profitul CEO lipsește, directorul menționând că acesta este ca un “sac gol” și cu găuri.

Plăți la urgență
De altfel, Ilie a menționat doar că dacă CEO nu va plăti până cel târziu miercuri, societățile respective îi pot cere companiei insolvența.
Minerii vor avea mai puțin de suferit, deoarece prima pentru ei se va acorda luna viitoare.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here