Directorul Sorinel Boza de la Complexul Energetic Oltenia își va începe săptămâna la București, acesta fiind chemat la Ministerul Energiei pentru discuții pe marginea rectificării de buget a companiei. Asta deoarece CEO încă nu deține banii necesari pentru acordarea primei de Crăciun pentru cei peste 14.000 de angajați ai companiei, lucru care le-a fost comunicat sindicaliștilor la întâlnirea cu administrația de joi după-amiaza.
Boza le-a comunicat liderilor că a fost la București și a prezentat ministerului toate documentele referitoare la rectificarea de buget, urmând ca ministrul să-i aprobe cererea, în cursul acestei săptămâni, până cel târziu pe 20 decembrie. Deoarece banii nu sunt în cont, nu se poate discuta despre o majorare a primei la 700 de lei, tichete de masă.
Rectificarea de buget cerută de CEO Ministerului Energiei este de 14 milioane 200 de mii de lei, din care 10 milioane se vor achita salariile pe decembrie pentru angajații CE Oltenia, iar din cele peste 4 milioane rămase se vor lua tichetele de masă pentru prime. Banii la viitoarea rectificare ar ajunge însă pentru salarii și primele nemajorate la 700 de lei cât s-a cerut de către Federația Univers.
Prima, imediat după rectificare
Rectificarea se va face săptămâna aceasta, ar fi promis ministrul Energiei, lucru comunicat, joi, de Sorin Boza. De altfel, pentru această rectificare viitorul director general al CEO va sta luni și marți la București.
De pe data de 22 decembrie, Boza va ocupa legal funcția de manager general interimar, numirea urmând să coincidă și cu desființarea diviziilor companiei și cu impunerea noii reorganizări ce își va produce efectele de anul viitor.
Sindicatele independente așteaptă o întâlnire, miercuri, cu Boza pentru a propune câteva măsuri de eficientizare a companiei. Deja liderii acestor sindicate au cerut economii drastice în CEO, pornind de la reducerea mașinilor de serviciu pentru directorii care sunt șefi de sectoare, restructurarea TESA și distribuirea excedentului în producție.
A.Stoica