La data de 15 noiembrie 2024, polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești au fost sesizați în mod direct de o femeie, de 26 de ani, din comuna Prigoria, sat Călugăreasa, cu privire la faptul că, concubinul său, în vârstă de 30 de ani, ar fi revenit la domiciliu, deși în noaptea anterioară, împotriva acestuia a fost emis un ordin de protecție provizoriu, care îi interzicea acest lucu. Polițiștii ajunși la fața locului l-au identificat pe bărbat la domiciliul concubinei sale, iar la vederea polițiștilor, acesta a încercat să fugă prin grădina locuinței, fiind imobilizat și încătușat.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de nerespectarea ordinului de protecţie. În cursul aceleiași zile, față de bărbatul în cauză a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Gorj.