Prezenţa veterinarului, obligatorie la sacrificarea porcilor în gospodărie

6812

Odată cu apropierea Sărbătorilor de iarnă, gorjenii îşi fixează data la care sacrifică porcii din gospodărie, asta în special în localităţile unde nu au fost declarate focare de pestă porcină africană. Ca urmare a apariţiei acestei boli, au apărut şi reguli noi. Astfel, în săptămânile următoare, gorjenii care sacrifică animalele în propriile gospodării trebuie să cheme medicul veterinar care să participe să supravegheze tăierea porcului.

Săptămâna trecută, Ministerul Agriculturii a transmis către Direcţiile Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) o notă de serviciu prin care se solicită examenul ante şi post mortem la suine. Mai precis, sacrificarea porcilor în gospodării se mai poate face acum numai sub supravegherea unui veterinar. La rândul lor, Direcțiile Sanitar-Veterinare au anunțat primăriile care, la rândul lor, au început să îi instruiască pe oameni. Potrivit documentului, care a fost publicat în Monitorul Oficial, fiecare gospodar care sacrifică porci trebuie să anunțe medicul veterinar, să primească aprobare de la acesta, iar un medic, asistent sau un tehnician veterinar trebuie să supravegheze procesul de sacrificare. La ora actuală, în judeţul Gorj sunt 73.541 de porci şi doar un număr de 47 de medici veterinari, care au contract cu DSVSA Gorj. Anul trecut, au fost sacrificați de Crăciun circa 40.000 de porci. Potrivit reprezentanților DSVSA Gorj, nici 10% din porcii care vor fi sacrificați nu vor putea să fie verificați de autorități. „În situaţia în care medicul veterinar constată că porcul dumneavoastră este bolnav, nu riscați sacrificarea şi consumul cărnii. Veţi fi despăgubit de stat la valoarea de piaţă a animalului, numai dacă acesta este identificat și înregistrat. În localitațile din județ în care nu evoluează focare de Pestă Porcină Africană, sacrificarea porcilor în mod tradițional de către proprietari pentru consum familial nu este interzisă. Este interzisă comercializarea porcilor, cărnii și produselor din carne provenite din zonele de restricție, ca urmare a evoluției virusului Pestei Porcine Africane”, au transmis medicii veterinari. Pesta porcină africană (PPA) evoluează în prezent în 260 de localităţi din 26 de judeţe, cu un număr de 792 de focare (dintre care 17 focare în exploataţii comerciale şi cinci focare în exploataţii de tip A), iar în alte opt judeţe există doar cazuri la mistreţi. Până la data de 18 noiembrie 2019, au fost despăgubiţi 13.665 de proprietari, valoarea totală a plăţilor fiind de 327,13 milioane de lei. Prezenţa virusului PPA în România a fost semnalată pentru prima oară pe 31 iulie 2017, în judeţul Satu-Mare.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here