Prestaţiile la negru, depistate de inspectorii de muncă

367

itm 2Noile prevederi ale Codului Muncii apărute acum mai bine de trei luni de zile, nu au slăbit activitatea în teren a inspectorilor, ci chiar a intensificat-o.

Angajaţii Compartimentului Relaţii de Muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj continuă activitatea săptămânală de verificare a societăţilor care nu respectă prevederile legale de muncă şi folosesc oameni fără a le face contract individual, folosindu-se de serviciile acestora la negru.

Astfel, inspectorii de muncă au efectuat un număr de 16 controale pentru identificarea şi combaterea cazurilor de muncă fără forme legale. În urma acestora, inspectorii de muncă au depistat faptul că şapte societăţi utilizau munca la negru şi astfel au fost aplicate sancţiuni în valoare de 90.000 de lei. Agenţii economici cu pricina aveau la muncă fără forme legale un număr de nouă persoane, dintre care trei femei. Societăţile sancţionate aveau ca domeniu de activitate serviciile, prelucrarea deşeurilor, comerţul şi alimentaţia publică. Tot în urma celor 16 controale, alţi cinci angajatori din judeţul nostru au primit amenzi în valoare de 9.500 de lei. Şi reprezentanţii Compartimentului Sănătate şi Securitate (SSM) în Muncă au efectuat pe parcursul zilelor anterioare un număr de 21 de controale de verificare privind respectarea prevederilor legale în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă. „Compartimentul SSM a verificat modul de respectare a cerinţelor minime de securitate şi sănătate în muncă pentru 21 de societăţi. Au fost aplicate un număr de 45 de sancţiuni, în valoare de 28.000 de lei, dintre care şi numeroase avertismente”, a declarat Gheorghiţă Cusma, purtător de cuvânt al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj. Principalele motive pentru aplicarea sancţiunilor au fost instruirea necorespunzătoare a personalului, neefectuarea controlului medical periodic, neasigurarea dispozitivelor de protecţie la organele aflate în mişcare şi neefectuarea evaluării riscurilor.

Izabella Plăstoi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here