Prestaţii sociale de peste 20 de milioane de lei, achitate gorjenilor

1048

Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Gorj a achitat, săptămâna trecută, toate prestaţiile aferente lunii decembrie 2019, valoarea totală a acestora apropiindu-se de suma de 21 de milioane de lei.

Această sumă a fost achitată către nu mai puţin de 76.652 de beneficiari de prestaţii sociale din judeţ. ,,În luna ianuarie 2020, valoarea plăţilor efectuate de instituţia noastră cu titlu de prestaţii sociale a fost 20.927.534 de lei pentru un număr de 76.652 de beneficiari astfel: pe alocaţia de stat pentru copii s-au virat 8.846.400 de lei pentru 53.486 de beneficiari, 3.740.172 de lei au mers către plăţile făcute pentru 2.256 de persoane care încasează indemnizaţii pentru creşterea copilului, 1.403 gorjeni au primit stimulente de inserţie în cuantum de 889.219 lei, iar suma de 87.318 lei a mers către cei 123 de beneficiari din judeţ îndreptăţiţi să primească beneficii sociale având în grijă ori aflându-se în concediu de creştere a copilului cu dizabilităţi, conform OUG nr. 111/2010 art. 31 şi 32”, se arată într-o informare transmisă de conducerea AJPIS Gorj.De asemenea, tot pentru luna decembrie 2019, s-au făcut în ianuarie 2020 şi următoarele plăţi: 12.906 beneficiari au primit 5.907.418 lei reprezentând drepturi acordate persoanelor cu handicap; prestaţii sociale pentru 3.206 de beneficiari de venit minim garantat din judeţ, cuantumul acestora fiind de 699.223 de lei. Luna trecută, instituţia judeţeană a plătit alocaţii de plasament de 299.400 de lei pentru 464 de beneficiari, s-au plătit 2.749 de alocaţii pentru susţinerea familiei în valoare de 422.995 de lei, cinci indemnizaţii lunare de acomodare în cuantum de 8.171 de lei, 54 de indemnizaţii lunare de hrană pentru bolnavii de HIV/SIDA – 27.218 lei. Principalele criterii pe baza cărora se acordă beneficiile de asistenţă socială sunt: evaluarea contextului familial; veniturile solicitantului sau ale familiei acestuia; condiţiile de locuire; starea de sănătate şi gradul de dependenţă. Statul acordă drepturile de asistenţă socială prin autorităţile administraţiei publice centrale sau locale, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare. Beneficiile de asistenţă socială se acordă pe bază de cerere şi declaraţie pe propria răspundere, însoţite de acte doveditoare. Totodată, titularii beneficiilor sociale au obligaţia să comunice primarului, în scris, orice modificare cu privire la domiciliu, venituri şi la numărul membrilor familiei, în termenele de 15 zile de la data la care a intervenit modificarea pentru ajutor social, zece zile de la data la care a intervenit modificarea la alocaţie pentru susţinerea familiei şi cinci zile la ajutorul pentru încălzirea locuinţei, în cazul în care nu fac acest lucru urmând să se supună consecinţelor legii.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here