Prestarea serviciilor medicale în regim privat urmăreşte dispariţia plăţilor informale

446

Ministrul Sănătăţii a afirmat, public, la începutul acestei săptămâni, că scopul proiectului care prevede că serviciile medicale ar putea fi prestate în regim privat în spitalele publice la cererea pacientului, este acela de a face să dispară “plăţile informale”. De altfel, acest program este văzut cu ochi buni şi de reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj.

Spitalele publice ar putea presta servicii medicale şi în regim privat, în afara programului obişnuit, la cererea pacientului, potrivit unui proiect de lege al Ministerului Sănătăţii, care a fost semnat deja de 102 parlamentari. Potrivit programului menţionat, prestarea serviciilor medicale la cererea pacientului, în regim privat, în spitalele publice, se realizează numai în afara orelor de program al personalului solicitat si în afara orelor de gardă, fără a afecta activitatea de bază a unităţii. Actele medicale în regim privat la cererea pacientului pot fi asigurate numai de personalul medical cu contract de muncă din spitalul public respectiv, cu excepţia cazurilor în care, la cererea şefului de secţie din clinică, cu acordul directorului medical şi cu avizul favorabil al managerului, sunt solicitaţi alţi doctori din sistemul public sau privat. „Noi doar creăm posibilitatea medicului să beneficieze de infrastructura din spital pe baza unei taxe pe care o stabilim, iar din acele consultaţii private să-şi poată rotunji veniturile. Pentru pacientul care vine frecvent la consultaţii va exista posibilitatea să vadă specialistul fără nicio taxă. Lucrurile vor fi foarte bine reglate, modelul sistemului francez, modelul sistemului german. Scopul este să dispară plăţile informale”, susţine ministrul Sănătăţii
În spitalele publice se pot acorda servicii medicale în regim privat, la cererea pacienţilor, numai în limita specialităţilor medico-chirurgicale pentru care unitatea  în cauză este avizată, clasificată şi acreditată. Pacienţii pot alege în mod expres un medic curant, pentru un o anumită consultaţie, în timpul programului normal de lucru, pentru care se va achita un onorariu prestabilit prin acordul părţilor, în condiţiile reglementate prin ordin al ministrului Sănătăţii.
Serviciile şi actele medicale efectuate la cererea pacientului în spitalele publice pot fi decontate prin intermediul unei poliţe de asigurare complementare, încheiată de pacient cu un asigurator. Preşedintele CJAS Gorj consideră de bun augur acest proiect. „Este un lucru bun, cu opţiunea de costuri suplimentare. Dacă va fi aprobat acest proiect, vor câştiga şi medicii şi spitalele, dar şi pacienţii. Sunt oameni care preferă să plătească pentru servicii mai bune”, a menţionat Daniel Bondoc, preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Gorj. Potrivit proiectului de lege, din veniturile obţinute de spitalul public, prin serviciile private, managerul poate acorda personalului medico-sanitar recompense, care se cumulează cu câştigurile salariale, devenind venit brut lunar, evidenţiat contabil şi supus impozitării.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here