Preselecţie pentru Festivalul „Chants, sons sur scène”, la Târgu-Jiu

289

Tinerii talentaţi din toate judeţele Olteniei sunt aşteptaţi în luna aprilie la Târgu-Jiu, pentru a participa la preselecţia pentru Festivalul de muzică francofonă „Chants, sons sur scène”, a cărui finală va avea loc în luna mai, la Baia-Mare. Înscrierile au început în data de 10 februarie şi se vor încheia pe 20 martie.

Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu, în colaborare cu Institutul Francez din Timişoara, Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj, Asociaţia Română a Profesorilor de Limba Franceză şi Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu, organizează, în data de 26 aprilie 2014, cea de-a treia ediţie a concursului „Les Qualifs d’Olténie” – preselecţia pentru Festivalul de muzică francofonă „Chants, sons sur scène”. Festivalul se adresează elevilor şi studenţilor, împărţiţi pe trei categorii: 13-15 ani, 16-17 ani şi 18-25 ani. Tinerele talente lansate deja la nivel profesionist nu se pot însă înscrie la concurs, acesta adresându-se exclusiv amatorilor. Concursul are două etape: o etapă locală, de calificare, şi o etapă finală. Etapa de calificare se desfăşoară în condiţii de festival şi va avea loc în mai multe judeţe din Transilvania (Cluj, Maramureş, Mureş, Satu Mare, Sibiu, Timiş), în Moldova, la Iaşi, şi în Oltenia, la Târgu-Jiu. Concursul de calificare pentru regiunea Olteniei se va desfăşura la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu, iar cei care doresc să participe se pot înscrie până la data de 20 martie, descărcând şi completând formularul de înscriere ce poate fi găsit la adresa http://chansons.ro/le-festival/les-qualif-2014/qualif-gorj-targu-jiu-le-samedi-26-avril-2014/. Formularul trebuie trimis la adresa de e-mail css_qualifs.targujiu@yahoo.ro. Finala se va desfăşura la Teatrul Municipal din Baia Mare, în perioada 10-11 mai 2014. Printre câştigătorii acestui festival se numără artiştii Julie Mayaya şi Vizi Imre, ocupanţii locurilor I şi II la „Vocea României”, sezonul 2012.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here