Preşedintele, votat de după gratii

467

vot penitenciar (1)Nu mai puţin de 169 de persoane private de libertate, încarcerate în cadrul Penitenciarului Târgu – Jiu au avut posibilitatea ieri să îşi exprime dreptul de vot.

Dintre acestea 25 au refuzat iar cinci au votat la Penitenciarul Craiova, unde au fost transferate temporar.

Procesul de votare s-a desfăşurat în Penitenciarul Târgu – Jiu între orele 08.30 şi 10.30, în clubul din incintă. Pentru ca toţi deţinuţii cu drept de vot să îşi poată exprima opţiunea în ceea ce priveşte alegerea preşedintelui, la Penitenciar s-a adus o urnă mobilă de la secţia 36. Potrivit Simonei Dumitriu, ofiţerul de presă al Penitenciarului, din totalul de 420 de persoane încarcerate în prezent, 169 au drept de vot, 25 dintre acestea refuzând. De asemenea, cinci deţinuţi au fost nevoiţi să voteze la Craiva, fiind încarceraţi temporar acolo.
Deţinuţii au făcut cerere pentru a vota
Penitenciarul Târgu Jiu este arondat Secţiei de votare nr. 36 Târgu – Jiu, care a asigurat buletinele de vot, listele speciale, ştampilele şi urna specială. Membrii comisiei care s-au deplasat cu urna specială la Penitenciar, au fost aleşi prin tragere la sorţi, dintre membrii care compun Secţia de votare nr. 36. Deţinuţii au putut vota cu orice act de identitate şi anume carte de identitate, buletin de identitate, paşaport sau carte de identitate provizorie, pentru acest lucru formulând o cerere scrisă ce a fost înaintată biroului electoral al secţiei de votare la care este arondat Penitenciarul. Au avut drept de vot persoanele private de libertate arestate preventiv, cele aflate în curs de judecată, precum şi persoanele condamnate în primă instanţă, dar şi persoanele condamnate care nu au fost lipsite de drepturile electorale prin hotărâre judecătorească definitivă.
Au votat şi persoanele arestate preventiv
Şi-au exprimat dreptul de vot şi persoanele încarcerate temporar în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă (CRAP) al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Gorj. Dintre acestea, 21 au formulat cereri pentru a putea fi adusă o urnă mobilă. Şi IPJ Gorj aparţine tot de secţia nr. 36 Târgu – Jiu, de unde a fost adusă o urnă mobilă şi pentru persoanele arestate preventiv. Potrivit ofiţerului de presă al IPJ Gorj, Daniel Tică, „la ora 08:20, procesul electoral s-a încheiat, toate cele 21 de persoane încarcerate exprimându-şi dreptul constituţional de a vota”.
Dorina CIOPLEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here