…Surogatele n-au putut niciodată determina trăinicii. În niciun domeniu şi în nicio împrejurare. Însăşi şubrezimea şi disperarea actualei puteri dovedeşte – dacă mai era nevoie – că soluţiile cu caracter de surogat n-au viaţă lungă, respectiv nu conferă o perspectivă adecvată.
Pentru că la pofta bolnăvicioasă a sa domnul Băsescu a coagulat într-adevăr o coaliţie parlamentară conjuncturală, dar evident, ce se face conjunctural, foarte rar devine şi trainic. Problema care se pune acum normal că este ce fac partidele şi liderii care s-au lăsat duşi de nas de către domnul Băsescu? Întrucât iată că se aproprie data alegerilor şi românii vor fi ei toleranţi, cum se spune, dar niciodată n-au fost indiferenţi când a fost vorba în istorie de laşitate şi trădare. Or, şi UNPR-ul şi UDMR-ul, nu-i de crezut că au uitat definitiv că electoratul lor, care categoric nu vede cu ochi buni poziţia de obedientă de Moş Teacă hilar, pe care liderii acestor partide o au în faţa domnului Băsescu. Deoarece ştiu aceşti cetăţeni români, ce susţin aceste partide, că şi-n politică „ce e val, ca valul trece!”… Cum să crezi că e bine ca România să aibă doar opt „judeţe” mamut, fără istorie şi un nume oarecare? Ca să nu mai vorbim de arbitrariul întinderii lor, care n-are nici o legătură cu trecutul şi nici cu viitorul României, ca stat naţional unitar şi indivizibil, aşa cum prevede Constituţia. Probabil că domnul Băsescu nu doreşte de fapt o regionalizare a ţării, ci o subordonare a acesteia unui singur om şi unui singur partid, cum era pe timpul lui Ceauşescu. E posibil ca stafia lui Nicolae Ceauşescu să fi devenit suverană în Primăverii şi respectiv casa în care şi-a ales domnul Băsescu să trăiască, cât timp mai stă la Cotroceni. Oricum domnul Băsescu vădit după extazul nutrit cu ocazia încropirii ad-hoc actualei coaliţii parlamentare şi guvernamentale, este deja intrat într-o agonie fără ieşire, întrucât „aşii” care-i mai are în mânecă, vor fi loviţi inevitabil de o tardivitate previzibilă. Nu mai are timp să adune cu satisfacţie „potul” de pe masa de joc. Ce să-i faci: Dumnezeu nu bate cu parul, cum mai crede domnul preşedinte. Acum domnul Băsescu se cam află în postura glumeaţă şi regretabilă a vulpii din fabula nemuritorului Krîlov, când credea că muzica nu-i „armonică” pentru că vieţuitoarele pădurii ce formau „cvartetul” încropit de ea nu sunt aliniate în funcţie de mărimi şi ferocitate. Evident că dacă domnul Băsescu s-ar fi gândit la „har” şi pricepere, altfel ar fi fost şi guvernele şi specialiştii pe care i-a adus în jurul său la Palatele Cotroceni şi Victoria. Pe cei buni i-a alungat, păţind-o realmente precum oracolul de la Delphi din antichitate, care începuse să nu le mai „ghicească” de când murise secretarul Templului…De altfel, nici nu e de presupus că există vreun om cinstit din România de azi, care să-l mai creadă pe domnul Băsescu, că sărăcia şi dezastrul din ţară s-au datorat vreodată lipsei unei reîmpărţiri administrative a României sau anumitor pasaje din actuala Constituţie. Cum vedem, până şi doamnei Elena Udrea acum îi este jenă să mai acrediteze o atare aberaţie, cum este cea cu opt judeţe mamut, fără istorie şi denumire reală. Gluma aceasta într-adevăr ar fi cu poftă de râs, dacă râsul acesta nu ne-ar strâmba fiecăruia gura de foame şi scârbă…
I.D.Sicore
