Preşedintele cecen, acuzat de asasinarea militantei Natalia Esterimova

901
Natalia EstemirovaOrganizaţia neguvernamentală Memorial, la care colabora Natalia Estemirova, militantă pentru drepturile omului răpită şi asasinată miercuri, l-a acuzat în mod direct de această crimă pe preşedintele cecen, Ramzan Kadîrov, susţinut de Kremlin. „Ştiu, sunt sigur de identitatea celui vinovat de moartea Nataliei Estemirova, îl cunoaştem cu toţi – se numeşte Ramzan Kadîrov”, a declarat, Oleg Orlov, un oficial din cadrul organizaţiei Memorial.

Ramzam Kadîrov „o ameninţa pe Natalia, o insulta şi o considera un duşman personal”, a continuat el. „Nu ştim dacă el a dat personal ordinul sau dacă acest lucru l-au făcut colaboratorii săi pentru a-i face pe plac şefului”, a adăugat Orlov.
Laureată a numeroase premii, Natalia Estemirova, în vârstă de 50 de ani, care denunţa continuarea acţiunilor de forţă în Cecenia, unde în mod oficial este pace, a fost găsită moartă în Republica Inguşetia din Caucazul rusesc, după ce fusese răpită în Cecenia.
Kadîrov a calificat, miercuri, ca „inumană” asasinarea ei şi a promis că va supraveghea personal ancheta, potrivit agenţiei ruseşti de presă RIA Novosti.
„Cei care au pus mâna pe ea nu au dreptul să revendice calificativul de a fi uman şi nu merită niciun pic de milă. Închisoarea pe viaţă este o pedeapsă insuficientă pentru asasinii lui Estemirova, ei trebuie judecaţi ca fiinţe inumane care au atacat nu numai o femeie fără apărare, ci întregul noastru popor”, a declarat Kadîrov
Selecţie Sorin BĂLEANU, după Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here