Preşedintele APMF Gorj se pregăteşte de negocieri cu conducerea CJAS

345

Mihai Moisescu, preşedintele Asociaţiei Patronatului Medicilor de Familie (APMF) Gorj se pregăteşte să înceapă o rundă de negocieri cu conducerea Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj. Contractul-cadru 2013-2014 nu-l mulţumeşte pe şeful medicilor de familie, astfel că acesta nici nu concepe să-l semneze fără a-l negocia. Reprezentanţii CJAS Gorj sunt deschişi dialogului.

În perioada 8-12 aprilie, furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale din judeţul nostru sunt aşteptaţi la sediul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj pentru a-şi depune documentele necesare în vederea intrării în relaţie contractuală cu CJAS. Termenul limită pentru încheierea contractelor este 30 aprilie 2013.

Moisescu, la masa negocierilor cu Bondoc
Total nemulţumit de forma noului contract-cadru, Mihai Moisescu, preşedintele Asociaţiei Patronatului Medicilor de Familie (APMF) Gorj se pregăteşte să înceapă o rundă de negocieri cu conducerea Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj. „Acest contract-cadru este la fel de prost ca şi celelalte. Domnul preşedinte Bondoc (n.red.: Daniel Bondoc, preşedintele CJAS Gorj) să nu uite că cu mine se va negocia pentru că legislaţia îmi permite, îmi dă acest drept”, declară Moisescu.
Daniel Bondoc, preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Gorj este pregătit să se întâlnească cu medicul Moisescu, fiind deschis dialogului.
Precizăm că începând de astăzi, 8 aprilie 2013, la sediul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Gorj sunt aşteptaţi toţi furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale din judeţul nostru pentru a-şi depune documentele de intrare în relaţie contractuală cu Casa. Cererile şi documentele se depun de luni până joi în intervalul orar 09:00 – 16:30 şi vineri între orele 09:00 – 14:00. Nu vor fi primite cererile care nu au anexate toate documentele prevăzute, în ordinea stabilită, şi afişată pe pagina de internet a instituţiei. Reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Gorj atrag atenţia furnizorilor de asistenţă medicală ambulatorie de specialitate, specialităţile clinice, şi furnizorii de servicii farmaceutice că ultima zi în care pot depune documentele pentru intrarea în relaţie contractuală cu Casa este 12 aprilie.
Termenul limită pentru încheierea contractelor este 30 aprilie 2013.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here