Presa militară, la 165 de ani de existență

855

În fiecare an, la 23 iulie, Armata României sărbătorește Ziua Presei Militare. Prin tradiție, în această zi sunt omagiate generațiile de ziariști în uniformă care și-au asumat de-a lungul vremii misiunea de a fi vocea Oștirii. Așa se și explică faptul că presa militară a fost întotdeauna și a rămas până astăzi riguroasă, aplicată, dedicată.

La 165 de ani de existență, prestigioasa presă militară din România a celebrat, la Cercul Militar Național din București, un parcurs model de dedicare pentru valori superioare, în cadrul unui eveniment de înaltă ținută.
„Un număr important de condeie ale presei militare fac parte din familia Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, aducând în cea mai mare organizație de breaslă din țară plusvaloare specifică, integritate, discurs puternic și echilibrat și, mai ales, o abordare patriotică notabilă”, afirmă doamna Roxana Istudor, redactor-șef adjunct al revistei UZP și redactorul-șef al site-ului UZPR.
Aceste aspecte, precum și multe altele, relevante pentru abnegația cu care jurnaliștii militari au știut de-a lungul timpului să-și facă datoria față de țară și continuă să reprezinte repere profesionale, au fost subliniate în discursurile rostite la eveniment de către Sorin Stanciu, președinte al UZPR, și generalul (rtr.) Gheorghe Văduva, membru al Consiliului Director al UZPR.

Istoric al presei militare românești
La 23 iulie 1859, pe vremea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, a fost înființată prima publicație militară din România, „Observatorul militar”. Era, la vremea respectivă, primul periodic militar din Principatele Române și una dintre primele publicații militare de opinie din Europa și din lume. Scopul publicației era următorul: „Simțind trebuința unui ziar științific militar, am luat această grea sarcină asupră-ne, crezând în datoria de a dezvolta camarazilor noștri de arme cunoștințele cele întinse ale artei militare, care s-au dezvoltat așa de mult în celelalte state ale Europei… Scopul nostru va fi de a ne face trebuincioși tuturor ofițerilor în general, cadeților din școala militară și chiar subofițerilor, dându-le prin acest ziar cele mai principale obiective ale artei militare la care se exersează în toate zilele…”.
Carol Popp de Szathmary este considerat primul fotoreporter de război, fiind autorul primului reportaj fotografic de război din lume în timpul Războiului Crimeii (1853-1856). Între anii 1860 și 1918, apare, neregulat, „Monitorul Oastei”, „ziar oficial al Țării Românești”. În 1864 apare la Bucureşti primul număr al revistei „România militară”, sub direcția unui comitet de redacție alcătuit din căpitanii A. Gramont, E. Arion, E. Boteanu, E. Pencovici, G. Borănescu, G. Slăniceanu. Revista va apărea cu unele întreruperi până în anul 1921.
Pe 1 iunie 1868 apare „Anuarul militar al Armatei Române”. Între anii 1877 și 1902 apare la Bucureşti cotidianul politic „Războiul” („Resboiul”), sub redacția lui Gr. H. Grandea. De asemenea, în timpul Războiului de Independență apare și „Dorobanțul”, editat de Carol Göbl, în paginile sale scriind și Petre Ispirescu.
În anii 1880 – 1881 apare la Bucureşti „Calendarul războiului”, publicație de 80 de pagini în format de buzunar, care conținea, în afara datelor de calendar, informații privind Războiul de Independență. În anii 1880-1883 apare „Ostașul”, revistă militară bisăptămânală, realizată de locotenent-colonelul S.P. Scheletti. Din 1883 apare, până în 1914, „Revista armatei”, publicație militară lunară, sub redacția unui comitet format din generali și ofițeri, printre care Ion Argetoianu, C.I. Brătianu, A. Tell și N. Petala.
Între anii 1887-1916 apare la Bucureşti „Revista Artileriei”, publicație militară lunară, sub direcția generalului Alexandru Tell. În 1890 apare la Bucureşti „Calendarul Armatei”, editat de Luigi Cazzavillan, în care s-au publicat versuri și proză cu subiecte din Războiul de Independență, iar printre colaboratori s-a numărat și colonelul A. Candiano-Popescu.
„Revista infanteriei” a apărut la Bucureşti, lunar, în anii 1897-1916, sub conducerea unui comitet de redacție din care făceau parte generali și ofițeri, printre care C. I. Brătianu, Al. Angelescu, M. Aslan, C. Papazoglu, I. Coandă, N. Petala și Ioan Dragalina.
Între anii 1897 și 1908 apare la Bucureşti, cu întreruperi, „Revista sanitară militară”, cu un Comitet de direcție alcătuit din medici, farmaciști și veterinari, printre care Atanasie Demostene, I. Șerbănescu și N. Zorileanu.
În anul 1916 se înființează Serviciul Foto-cinematografic al Armatei, iar în anii 1917 – 1918 apare la Iași primul cotidian militar „România”, sub direcția lui Mihail Sadoveanu, la care au colaborat O. Goga, Barbu Delavrancea, V. Voiculescu, P. Locusteanu.
După război, în mai 1920 apare „Revista subofițerilor”, în aprilie 1927 – „Antigaz”, în ianuarie 1928 – „Revista Geniului” (lunară), iar în februarie 1937 – „Revista aeronauticei și marinei”.
În perioada celui de-al Doilea Război Mondial apar „Soldatul” și „Santinela”, publicații destinate militarilor de pe frontul de Est. De asemenea, în perioada 1943-1945 apar „Gazeta luptătorilor”, sub comanda generalului Ștefan Bardan, „Buletin informativ zilnic”, realizat pentru trupele române aflate între Nistru și Bug, tipărit la Odessa și ziarul „Frontul” care era destinat trupelor din Transilvania, în 1945.
Generalul Ion Eremia este primul redactor-șef al „Glasului armatei”, publicația centrală a Ministerului de Război, realizată sub controlul aparatului politic al armatei, din iulie 1945, inițial bisăptămânal, apoi, din octombrie 1946, zilnic.
Primul număr al revistei „Armata”, apare în 1947, care oferea direcțiile generale de acțiune în vederea transformării armatei regale române într-una „populară“. În primii zece ani de la instaurarea regimului comunist apar mai multe publicații, între care „Revista armelor”, „Revista geniului și căilor ferate”, sau „Revista tehnică militară”.
În august 1968 este difuzată prima emisiune militară de televiziune, „De strajă patriei”. În anul 1987 apare ziarul „La datorie”, iar în septembrie 1989 săptămânalul „Apărarea patriei”. În noiembrie 1989 apare ultimului număr al revistei „Viața militară”, iar în zilele Revoluției din 1989 apare revista „Viața armatei”.
În anul 1990 se înființează Grupul Mass-Media al Armatei, devenit ulterior Trustul de Presă al Ministerului Apărării Naționale. În anul 1994, săptămânalul MapN revine la denumirea „Observatorul militar”, iar în 2002 apare prima pagină web a presei militare, www.presamil.ro. În 2004 reapare „Viața militară”, după o întrerupere de trei ani, sub titulatura cunoscută înainte de Revoluție.
În 2004, la împlinirea a 145 de ani de la înființarea primei publicații militare românești, săptămânalul „Observatorul militar” a fost decorat cu Ordinul „Meritul Cultural” în gradul de Cavaler.
În cei 165 de ani de evoluție, generații de jurnaliști militari au edificat produse publicistice în pas cu vremea și s-au adaptat la mediile de difuzare – gazeta tipărită, cinematografia, radioul, televiziunea, internetul, rețelele sociale – păstrând temeinicia pilonilor puternici pe care se sprijină această parte a presei românești.
Col. (rtr.) Gigi Bușe, Filiala „Jean Bărbulescu” Gorj-Mehedinți a UZPR

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.