Premiul I pentru Grupul Tinerilor Creştini Ortodocşi din Parohia Strâmba-Jiu, Judeţul Gorj

604

În conformitate cu proclamarea anului 2018, ca fiind «Anul omagial al unității de credință și de neam și Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918 în Patriarhia Română», Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a concretizat conceptul teoretico-aplicativ al Concursului Naţional Cultural-Artistic: «Unirea: libertate și unitate», elaborat de către Sectorul Teologic-Educaţional al Patriarhiei Române, în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, motiv pentru care în perioada 21 noiembrie 2017– 21 mai 2018, în Arhiepiscopia Craiovei s-a desfăşurat, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte dr. Irineu, Mitropolitul Olteniei, faza eparhială a unui concurs cu o asemenea rezonanţă.

Concursul a evidenţiat importanţa libertăţii câştigate prin viaţa în Hristos

btr

Merită să amintim faptul că la nivelul Judeţului Gorj, Premiul I a fost obţinut de către Grupul Tinerilor Creştini Ortodocşi din Parohia Strâmba-Jiu, coordonat de către Preacucernicul Părinte, Preot Antonie Făinişi, la rândul său sprijinit de cadrele didactice din localitate, în frunte cu d-l prof. Petre Popescu. La festivitatea organizată la nivel naţional, chiar la Patriarhia Română, în ziua de 21 mai 2018, în prezenţa Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu ocazia hramului Catedralei Patriarhale, a fost premiată echipa şi proiectul care a obținut Premiul I pe Judeţul Gorj, motiv pentru care copiii şi îndrumătorii lor ostenitori trebuie felicitaţi din toată inima! Concursul a avut trei secţiuni: literară, artistică şi multimedia, fiecare echipă înscrisă în concurs fiind alcătuită din copiii din grupa de cateheză, preotul îndrumător, profesorul de religie sau de altă disciplină, alcătuindu-se, în felul acesta, un proiect cultural-artistic cu tematica anului omagial. Concursul a evidenţiat importanţa libertăţii câştigate prin viaţa în Hristos, a tradiţiei şi a portului popular, precum şi unitatea de credinţă şi de neam din ţara noastră, în contextul unor tendinţe puternice de diluare şi relativizare a ei.
Proiectul «Povestea Unirii… din pridvorul Bisericii», realizat de către Grupul de cateheză sau GTCOPSJ (Grupul Tinerilor Creştini Ortodocşi din Parohia Strâmba-Jiu) în cadrul Concursului «Unirea: libertate și unitate», putem spune că a evidenţiat şi dorinţa tinerilor de a se implica în promovarea valorilor credinţei noastre strămoşeşti! În esenţă, tema principală a concursului a scos în evidenţă faptul că principala dimensiune a centenarului este cea educativă, pentru că tânăra generație, societatea românească în ansamblu, trebuie să-și însușească valorile, atitudinile și convingerile patriotice și să înțeleagă mesajul și sacrificiul generației Marii Uniri de la 1918. Prin urmare, din această perspectivă, credem că proiectarea și derularea unor programe educaționale de istorie, cultură și memorie a centenarului, din orice unghi le-am privi şi le-am analiza cu multă luare-aminte, ar putea să reconcilieze tânăra generație cu istoria și să cultive acele valori și atitudini care să ducă mai departe spiritul generației de la 1918. Scopul proiectului a fost acela de a cultiva dragostea față de țară și de Biserică, de a-i educa pe copii în sensul respectării valorilor tradiționale și al afirmării propriei identități religioase, culturale și naționale a poporului nostru!
Profesor, Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.