Două tinere artiste talentate, Elvira Bolovan şi Emma-Maria Burduhosu, ambele eleve la Palatul Copiilor din Târgu-Jiu, au obţinut Premiul I la Festivalul de muzică uşoară pentru copii şi adolescenţi „Deva Music Star”.
Festivalul „Deva Music Star”, festival dedicat copiilor şi adolescenţilor, se află la prima ediţie şi s-a desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute în Deva, unde talentaţi tineri artişti, cu vârste cuprinse între 6 şi 15 ani, s-au întrecut în a-şi arăta calităţile vocale, artistice, muzicale şi interpretative. Competiţia s-a desfăşurat pe trei categorii de vârstă, respectiv 6 – 9 ani, 10 – 12 ani şi 13 – 15 ani iar printre participanţi s-au numărat şi două eleve ale Palatului Copiilor Târgu-Jiu: Elvira Bolovan şi Emma-Maria Burduhosu. Cele două tinere artiste târgujience au reuşit să impresioneze juriul, ambele obţinând Premiul I la categoriile de vârstă la care au concurat, 13 – 15 ani, respectiv 10 – 12 ani. Festivalul „Deva Music Star” a fost organizat de Centrul Cultural „Drăgan Muntan” Deva, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara, Primăria şi Consiliul Local Deva.
Roxana Lupu