Adrian Găvănescu, de la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu, este primul elev din Gorj care obține o distincție la Olimpiada Internațională de Biologie.
„Felicitări elevului nostru Adrian Găvănescu (12E), pentru rezultatul excepțional obținut la Olimpiada Internațională de Biologie: Mențiune! Felicitări doamnei prof. coord. Camelia Anton! Adrian este primul elev din Gorj care obține o distincție la Olimpiada Internațională de Biologie”, a transmis Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu.
Lotul național al României a obținut două medalii de bronz și o mențiune la cea de-a 35-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Biologie, care s-a desfășurat în Astana, Kazahstan, în perioada 6-14 iulie 2024.
România a fost reprezentată de:
– Teodor Cârloanță, clasa a XII-a, Colegiul Național „Dragoș Vodă” Câmpulung Moldovenesc, medalie de bronz;
– Ioana-Noemi Munteanu, clasa a XI-a la Colegiul Naţional ,,Vasile Alecsandri” Bacău, medalie de bronz;
– Ionuț Dumitru Adrian Găvănescu, clasa a XII-a, Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” Târgu Jiu, mențiune;
– Mihai Manta, cl. XII-a, „Colegiul Național I.L. Caragiale”, Ploiești, diplomă de participare.
„Pregătirea lotului pentru nivelul înalt al competiției a inclus sesiuni intensive de studiu teoretic, lucrări practice și simulări de examene, sub îndrumarea cadrelor didactice de la Facultatea de Biologie și Geologie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Cluj și a Ministerului Educației”, anunță ministerul.