Premii pentru elevii Liceului Energetic

536

Liceul Energetic din Târgu-Jiu şi cadrele didactice de aici continuă tradiţia pregătirii elevilor în vederea participării la diverse competiţii locale, judeţene şi chiar naţionale, în domeniul tehnic. Cel mai recent premiu a fost obţinut de Octavian Virgilius Dănăcică, elev în clasa a XI-a al acestei unităţi de învăţământ.
“Liceul Energetic continuă o tradiţie de la înfiinţare, având în preocuparea cadrelor didactice pentru pregătirea elevilor în domeniul tehnic cu scopul participării la concursurile locale, judeţene şi naţionale. Anul acesta suntem bucuroşi că un elev de-al nostru de la clasa a XI-a în domeniul electrotehnic a obţinut locul III şi a culminat cu o lucrare de 100 de puncte la proba practică. Acest lucru s-a datorat şi faptului că în ultima vreme ne-am înzestrat cu echipamente moderne care sunt prezente în toată Europa şi răspund cerinţelor de pregătire pe care le impune şcoala europeană. Elevul premiant se numeşte Octavian Virgilius Dănăcică şi este nepot de profesoară de fizică, ce s-a preocupat ca în perspectivă tot ce derivă din genă să iese în faţă prin afişarea pregătirii de specialitate”, a declarat Ionel Oană, director al Liceului Energetic Târgu-Jiu.
Octavian Virgilius Dănăcică a obţinut luna trecută, locul III la Olimpiada Naţională de Tehnologii, iar pentru anul viitor, conducerea Liceului Energetic speră ca elevul să ocupe prima poziţie la aceeaşi competiţie.
Izabella Molnar

1 COMENTARIU

  1. Vad ca aprecierelle,incep sa apara,pentru olimpicul liceului .in calitate de bunica ,multumesc D-lui Ionel Oana pentru frumoasele cuvinte!

Dă-i un răspuns lui Virginia Gavrilescu Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here