Premii pentru elevii de 10 din Târgu Jiu

1272

Autoritățile locale din Târgu Jiu au alocat sumele necesare pentru premierea elevilor care au obținut media 10 la examenele naționale, dar și pentru cei cu rezultate remarcabile la olimpiade și concursuri naționale și internaționale, din luna mai și până în prezent.

Pentru media 10 la Bacalaureat (3 elevi) și Evaluarea Națională (7 elevi), fiecare tânăr va primi câte 10.000 de lei.

Locul I la olimpiade și concursuri naționale sau internaționale va fi recompensat cu 5.000 de lei, locul II cu 4.000 de lei, locul III cu 3.000 de lei, iar mențiunea cu 1.000 de lei.

„40 de elevi au obținut rezultate remarcabile la astfel de concursuri și va fi o onoare pentru noi să-i felicităm într-un cadru festiv.

Nu vor fi uitate nici cadrele didactice care i-au pregătit și vă reamintim că această premiere vine în completarea festivităților organizate cu ocazia Zilelor Municipiului Târgu Jiu, atunci când încă nu se finalizaseră toate concursurile.

În fiecare an premiem excelența și promovăm tinerii cu rezultate. Ne dorim ca acești elevi să fie un exemplu demn de urmat pentru colegii lor, iar pentru noi, aceste premii nu sunt altceva decât o investiție în viitorul municipiului Târgu Jiu”, a anunțat primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here