Premii deosebite, la Salonul de Pictură “Arte Mici” 2012

426

adrian-iordan-peisaj-de-vara1Ediţia a treia a Salonului Naţional de Pictură “Arte Mici” surprinde concurenţii cu premii deosebite. Până în prezent, organizatorii au pregătite 13 premii speciale, dar şi Marele Premiu şi premii I, II şi III. Zeci de copii s-au înscris în concurs, până la această oră; înscrierile continuă până pe data de 11 martie.

Totodată, sunt aşteptate să se alăture evenimentului şi alte persoane care iubesc arta şi copilăria şi care doresc să ofere un premiu.

Florin Preda-Dochinoiu, iniţiatorul Salonului Naţional de Pictură „Arte Mici” şi-a dorit ca ediţia din acest an să fie una de anvergură. După cum arată, la ora actuală, lista premiilor oferite, se poate spune că dorinţa lui Florin Preda se va materializa. „Avem 13 premii speciale, până în prezent. Acestea sunt: premiul special „Cătălin Haidău”, oferit de Grigore Haidău; „Gorjeanul Talentat”, oferit de cotidianul Gorjeanul; două premii “Primăvara Picturii” oferite de senatorul Ion Ruşeţ şi deputatul Constantin Severus Militaru; „Aurel Potcovaru” oferit de Alexandru Enescu şi televiziunea Motru; „Bunavestire”, acordat de Florin Preda-Dochinoiu; „Fascinaţie de înger”, oferit de Vasile Râbu; premiul special de originalitate, acordat de Coralifarm Motru; „Exploziv în pictură”, dat de Exploziv de Sud-Vest; „Povestea culorii”, acordat de Casa Sindicatelor Motru; „Premiul de Impact”, dat de Impact în Gorj. De asemenea, şi-au anunţat intenţia de a oferi câte un premiu special şi ana-maria-opritaMarin Condescu, dar şi Alexandra Macia – membră a juriului. În plus, mai avem Marele Premiu, oferit de Dorin Hanu, primarul municipiului Motru; Premiul I este oferit de Poliţia Motru, iar premiile II şi III, de către organizatori”, a explicat Florin Preda-Dochinoiu. Organizatorii acestei ediţii a Salonului Naţional de Pictură „Arte Mici” aşteaptă şi alte persoane care iubesc copilăria şi frumosul să se alăture concursului şi să ofere câte un premiu micilor participanţi.

Zeci de copii înscrişi, până în prezent

Salonul Naţional de Pictură „Arte Mici” urmăreşte promovarea şi susţinerea artiştilor cu vârste cuprinse între 3 şi 15 ani, fiind organizat pe trei grupe de vârste: 3-6 ani, 7-10 ani şi 11-15 ani, numai pentru secţiunea PICTURĂ – acuarelă, tempera, guaşe, acrylic, ulei şi tehnică mixtă. Până la această oră şi-au trimis lucrările zeci de copii, din diferite colţuri ale ţării, dar şi de peste hotare. “Avem zeci de participanţi înscrişi până la această oră şi aşteptăm şi să li se alăture şi alţii până la data de 11 martie, când se încheie perioada de înscrieri”, menţionează Florin Preda.

Se acceptă orice temă şi tehnică

Pentru ediţia a III-a a Salonului Naţional de Pictură „Arte Mici” se acceptă orice temă şi tehnică, pentru a putea permite artiştilor să aleagă acel sector al creaţiei care îi reprezintă cel mai bine. Se recomandă ca fiecare artist să prezinte câte trei lucrări, dimensiune minimă A4, pentru a permite juriului o judecată cât mai obiectivă în acordarea premiilor. Pe spatele lucrării trebuie să fie menţionate următoarele date: numele artistului; numărul de telefon şi unitatea de învăţământ; vârsta sau data naşterii; adresa; titlul lucrării; tehnica; dimensiunile şi anul de realizare. Lucrările vor fi expediate direct sau prin poştă în ambalaje corespunzătoare, până la data de 11 martie 2012 (data poştei) pe următoarea adresă: POLIŢIA MUNICIPIULUI MOTRU, strada Tineretului, nr.2, municipiul Motru, judeţul Gorj, cu menţiunea: PENTRU SALONUL DE PICTURĂ „ARTE MICI”. Festivitatea de premiere va avea loc pe data de 25 martie 2012.

Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here