Premierul vrea depolitizare la deconcentrate

232

deconcentrateViaţă grea pentru şefii din administraţia publică judeţeană şi de la instituţiile deconcentrate, care nu sunt membri ai USL, premierul Victor Ponta anunţând ieri că nu schimbă pe nimeni, doar pe criterii politice. Directorii rămân pe posturi atâta timp cât respectă o singură cerinţă, aceea să nu se implice electoral şi să fie independenţi politici, lucru mult mai uşor decât acela de a-şi transforma carnetele portocalii de partid în unele roşii, galbene sau chiar albastre, în funcţie de partidul la care ar putea migra pentru a deveni fruntaşi USL.

Ziua de ieri a început pentru Victor Ponta cu aplauze pe care nu le-a primit însă de la colegii săi, ci de la foştii şi probabil încă adversarii din PDL, care sunt şefi de deconcentrate la nivel de judeţ. Premierul a venit la Prefectură şi l-a asigurat din prima pe prefectul Andrei că rămâne pe post atâta timp cât organizarea alegerilor este una fără cusur. „Domnul prefect rămâne în funcţie şi are de la mine sarcina de a respecta legea şi dispoziţiile ministrului administraţiei şi internelor şi de a organiza alegerile exemplar. Nici prefectul nici celelalte structuri deconcentrate nu trebuie să facă politica USL pentru că ne aflăm noi la guvernare tocmai pentru că am fost nemulţumit şi am considerat anormal atunci cânt au făcut politica altui partid atunci când se afla acesta la guvernare”, a declarat Ponta în faţa prefectului şi a şefilor instituţiilor deconcentrate din judeţ. Victor Ponta le-a menţionat directorilor respectivi că nu trebuie să mai facă politică în funcţiile publice pe care le ocupă, el solicitând inclusiv şefului IPJ Gorj ca principala preocupare a sa să fie buna şi corecta organizare a alegerilor de pe 10 iunie. „Gata cu politica în administraţia publică! Vă rog şi vă trasez tuturor aceiaşi sarcină. Indiferent de partidul care v-a pus în funcţie, indiferent de adversitatea pe care o simţiţi faţă de un partid, sarcina este să respectaţi legea şi să fiţi obiectivi în ceea ce faceţi. Nu sunt vorbe mari. Ştiu că sunt reproşuri de făcut, dar eu vă garantez că-mi ţin cuvântul şi pot să fiu un adevărat judecător atunci când există două părţi aflate în conflict…Nu voi tolera nici un fel de rămânere la practicile trecute când şefii de deconcentrate răspund la sediul de partid şi se ocupă de campanie electorală pentru un partid sau altul, pentru că, după cum vedeţi, viaţa politică e ca la fotbal, transferurile sunt spectaculoase”, a menţionat Ponta.

Stop mita electorală!

Premierul a spus şi că nu mai vrea să audă de voturi cumpărate sau de mită electorală, motiv pentru care a cerut şefilor de la Poliţie şi Jandarmerie să îşi facă treaba în campania electorală care începe, oficial, în această noapte. „Alegeri corecte! Nimeni nu cumpără voturi, nimeni nu fraudează voturi şi când spun nimeni de nicăieri, nici de la mine din partid, nici de la alte partide. Nimeni”, a mai declarat Ponta. Premierul a mers de la întâlnirea de la Prefectură la Casa de Cultură a Sindicatelor, la lansarea candidaţilor USL, ocazie cu care şi-a calmat colegii spunându-le că nu vor urma schimbări spectaculoase în administraţia locală pentru că nu doreşte o nouă politizare. Chiar dacă unii i-au cerut în sală, de exemplu, schimbarea lui Andrei, Ponta a spus că lucrurile trebuie privite cu totul altfel, ceea ce reprezintă un mod total diferit de a face politică. „Ştiu cel mai bine că există dorinţa, la un moment dat legitimă, de a plăti toate relele care ni s-au făcut, dar eu vreau să fiu altfel, vreau să spunem aşa: cine a greşit politic trece în opoziţie, cine a încălcat legea răspunde în faţa legii şi merge la închisoare! Asta nu decidem noi, dar asta putem să promovăm din prima zi prin modul în care ne comportăm noi, prin modul prin care numim noi oameni în funcţii politice, prin modul în care sprijinim oamenii competenţi în fiecare structură a statului, prin modul în care dumneavoastră, primarii, consilierii judeţeni, preşedintele Consiliului Judeţean, înţelegeţi să folosiţi banul public, înţelegeţi să folosiţi resursele pe care le aveţi şi pe care le veţi avea în continuare. Trebuie să guvernăm în următoarele luni pentru a demonstra că ceea ce nu au făcut cei aflaţi la guvernare n-au făcut pentru că erau incompetenţi, pentru că erau corupţi, pentru că erau aroganţi. Asta înseamnă că dumneavoastră trebuie să dovediţi contrariul: că avem oameni competenţi, că avem oameni corecţi şi că avem oameni care nu uită de unde au plecat şi nu uită cine le-a fost alături”, a menţionat premierul, discursul său fiind primit cu aplauze de către sutele de candidaţi ai USL care se pregătesc să preia sau să rămână în funcţiile de conducere de la nivel judeţean şi local.

Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here