Premierul iluminează municipiul de 1 Decembrie

162

Prim-ministrul Victor Ponta continuă tradiţia de 1 decembrie. Ca şi anul trecut, şi în acest an premierul se va afla la Târgu-Jiu, unde, în seara de 1 decembrie, va aprinde iluminatul ornamental de sărbători. Cu această ocazie, târgujienii se vor bucura şi de un spectacol susţinut de Andra.

Ziua Naţională a României îl readuce pe Victor Ponta la Târgu-Jiu. El va sărbători 1 Decembrie alături de gorjeni, şi, la fel ca şi anul trecut, premierul va aprinde iluminatul ornamental de sărbători. Aşa cum ne-au obişnuit, autorităţile vor organiza şi un spectacol pentru târgujieni, Andra fiind invitată de municipalitate să cânte în centrul municipiului.

130.000 lei pentru sărbători
În şedinţa Consiliului Local de luni, 28 octombrie 2013, s-a aprobat alocarea sumei de 130.000 de lei pentru manifestările ce vor fi organizate în luna decembrie. „Eu consider că suma ne ajunge. Este aceeaşi sumă pe care am folosit-o şi anul trecut. Sper să ne încadrăm şi să nu avem probleme ca pe parcurs să suplimentăm. Ne aşteptăm la o prezenţă foarte numeroasă a colindătorilor. De la an la an a luat amploare această acţiune; avem foarte mulţi colindători care vin la toate instituţiile, nu doar la primărie; au început să vină din întreg judeţul şi chiar din altele, cum ar fi zona Mehedinţi”, a precizat primarul Florin Cârciumaru.
Conform tradiţiei, târgujienii se vor putea bucura de iluminatul ornamental specific sărbătorilor de iarnă începând cu data de 1 decembrie.
Deja se lucrează de ceva timp la montarea instalaţiilor ce ţin de iluminatul ornamental, urmând ca în aproximativ o lună totul să fie pregătit pentru a funcţiona cum se cuvine pe perioada sărbătorilor.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here