Premierul Ciucă a cerut demiterea lui Daniel Burlan

4026

G4Media.ro: Purtătorul de cuvânt al guvernului, Dan Cărbunaru, nu a exclus miercuri demiterea lui Virgil Popescu. G4Media a scris în premieră că premierul Nicolae Ciucă ia în calcul remanierea lui Popescu după tragedia de la mina Jilț, soldat cu trei morți.

Întrebat de ziariști într-o conferință de presă la guvern dacă este luată în calcul plecarea din guvern a lui Virgil Popescu la finalul analizei despre tragedia de la Jilț, Cărbunaru a spus că ”în funcție de evaluarea finală nu putem exclude nici o opțiune”. El a anunțat că premierul Ciucă a cerut în guvern o evaluare până săptămâna viitoare. ”Pe durata analizei se evaluează responsabilitățile pe lanțul ierarhic. Lanțul de evaluare implică de la mină, companie, până la managementul domeniului”, a spus Cărbunaru.

UPDATE 1: Surse guvernamentale au declarat pentru G4Media că ministrul Virgil Popescu nu va pleca deocamdată din fruntea Ministerului Energiei și că premierul Ciucă cere demiterea directorului CE Oltenia.

Premierul Nicolae Ciucă ia în calcul remanierea ministrului Energiei, Virgil Popescu, după accidentul de marți soldat cu trei morți de la mina Jilț, o exploatare carboniferă deținută de compania de stat Complexul Energetic Oltenia, au declarat pentru G4Media surse guvernamentale.

 

Articol inițial :Ciucă ar fi cerut deja demisii la vârful CE Oltenia și acordarea de despăgubiri pentru familiile celor trei morți și celor zece răniți de la cariera Jilț, potrivit surselor citate. Compania de stat a anunțat deja despăgubiri, dar și demiterea unor directori.

 

În plus, premierul a cerut și un plan de investiții pentru remedierea condițiilor de lucru și transport.

 

Reamintim că ministrul Energiei, Virgil Popescu, a cerut miercuri demisia a trei directori din cadrul Complexului Energetic Oltenia, pe cale ierarhică, ce răspund direct de activitatea Carierei Jilţ Sud.

 

Accidentul s-a produs în momentul în care autovehiculul în care se aflau angajații a derapat pe un pod și s-a răsturnat peste transportor, impactul soldându-se cu 16 victime. Printre acestea se numără 14 salariați ai CE Oltenia, dintre care 3 au decedat.

 

Reamintim că PSD a cerut în trecut demiterea lui Virgil Popescu pentru modul în care a gestionat criza facturilor la energie, dar el a fost păstrat în funcție de premierul Ciucă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here