Prelungire de termen pentru depunerea Declaraţiei Unice

962

În cadrul şedinţei de marţi, Guvernul a decis prelungirea termenului până la care contribuabilii persoane fizice trebuie să depună declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţii sociale de la 15 martie până la 25 mai.„S-a aprobat astăzi (n.r. marţi) prorogarea termenului până la care contribuabilii persoane fizice trebuie să îşi îndeplinească obligaţiile declarative şi de plată a impozitului pe venit şi ale contribuţiilor sociale, a formularului declaraţie unică privind impozitul pe venit şi contribuţii sociale datorate de persoane fizice, formularul 230. Este vorba despre prorogarea termenelor de la 15 martie 2020, aşa cum este în prezent, până la 25 mai 2020. Aceasta a fost o cerinţă pe care am avut-o de la mai multe ONG- uri, pentru a se asigura că toată lumea va depune formularele la timp”, a declarat ministrul de Finanţe, Florin Cîţu, într-o conferinţă de presă ce a fost susţinută la Palatul Victoria.Trebuie declarate veniturile obținute din străinătate și anume: venituri din chirii, din dividende, din vânzarea de titluri de valoare, venituri din dobânzi, din activități independente, venituri de membru în conducerea unei companii, chiar dacă anumite categorii din aceste venituri au fost impozitate la sursă. Din veniturile realizate în România, cele ce trebuie declarate sunt veniturile din activități independente, din drepturi de proprietate intelectuală, chirii. Nu însă și dobânzile și dividendele cu sursă din România pentru care impozitul se reține la sursă.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here