Pregătiri pentru ziua de 1 Decembrie, la Târgu-Jiu

639

Autorităţile locale şi judeţene fac în aceste zile ultimele pregătiri pentru marcarea cu fast a Zilei Naţionale a României, ce se va celebra vineri, 1 decembrie.

În municipiul Târgu-Jiu, precum şi în alte localităţi importante ale judeţului Gorj, se vor organiza vineri, cu ocazia Zilei Naţionale a României, o serie de festivităţi. Tot vineri, la Târgu-Jiu, se va aprinde pe cele mai importante artere şi iluminatul specific Sărbătorilor de iarnă. “La şedinţa din această dimineaţă (n.r. ieri), am marcat momentele legate de festivitatea de 1 Decembrie. Încercăm să ne organizăm ca toate lucrurile să se desfăşoare în parametrii optimi. Se fac probe şi la instalaţia de iluminat festiv. Până pe 1 şi după 1 decembrie se instalează acele lumini ornamentale şi sperăm ca până în data de 18 decembrie să finalizăm aceste lucrări”, a declarat edilul municipiului Târgu-Jiu, Marcel Romanescu. Momentele festive Zilei Naţionale a României vor debuta chiar de astăzi, prin vernisarea unei expoziţii la Muzeul Judeţean Gorj. “Mâine (n.r. astăzi), de la ora 11.00, la Muzeul Judeţean “Alexandru Ştefulescu” se vernisează expoziţia foto-documentară 1 Decembrie, Ziua Naţională a României. Vineri, sunt două momente, în prima parte a zilei, şi după amiaza. De dimineaţă, vom avea greutatea principală a momentului în Piaţa Prefecturii unde se va derula ceremonialul militar-religios dedicat Zilei Naţionale a României. Vor fi cunoscutele alocuţiuni evocatoare, intonarea Imului de Stat şi festivitatea depunerii de coroane. Avem un mini-spectacol susţinut de Palatul Copiilor din Târgu-Jiu, un moment al artiştilor Ansamblului Folcloric “Doina Gorjului” şi un invitat special Robert Târnăveanu, solistul de muzică populară. Totul se va încheia de dimineaţă cu defilarea Gărzii de Onoare. După-amiază, avem un spectacol de la ora 17.00, susţinut de Şcoala Populară de Artă Târgu-Jiu, şi concertul susţinut de trupele Korsar şi Direcţia 5, între care se va interpune momentul aprinderii iluminatului festiv cu ocazia Sărbătorilor de iarnă. Îi rog pe locuitorii Târgu-Jiului şi ai judeţului Gorj, deoarece vor fi manifestări şi în celelalte localităţi importante ale judeţului, să participe la aceste acţiuni de suflet ale noastre, ale tuturor românilor, mai ales că acestea pot fi considerate un preambul a ceea ce se va întâmpla la anul. Va fi amplasat şi un banner cu însemnele Centenarului”, a precizat Gheorghe Nichifor,vicepreşedintele Consiliului Judeţean Gorj.

Fasole şi cârnaţi, de Ziua Naţională
Membrii formaţiei Direcţia 5 vor oferi târgujienilor un concert incendiar în seara de 1 decembrie, cu ocazia manifestărilor organizate de municipalitate cu ocazia Zilei Naţionale a României. Tot în seara zilei de 1 decembrie, de la ora 19.00, un membru al trupei Direcţia 5 va fi cel care va declanşa butonul ce va aprinde iluminatul specific Sărbătorilor de iarnă la Târgu-Jiu.De asemenea, la Târgu-Jiu, pe 1 Decembrie, de Ziua Naţională a României, municipalitatea va organiza aceeaşi masă tradiţională cu fasole şi cârnaţi, murături şi vin fiert, la un restaurant din Târgu-Jiu, suma aprobată în acest sens din bugetul local fiind de 22.000 de lei. Tot pentru sărbătorirea Zilei Naţionale, 9.000 de lei se vor cheltui pentru deplasarea la manifestările de la Alba Iulia a două autocare cu studenţi ai Universităţii “Constantin Brâncuşi” Târgu-Jiu şi a altor două autocare cu pensionari ce sunt înscrişi la Cluburile vârstei a treia din municipiu.
Izabella Molnar

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here