Pregătiri de război? Stagiu militar gratuit pentru tinerii de până în 35 de ani

1399

Potrivit unui proiect de lege, românii cu vârsta de până la 35 de ani vor putea beneficia de pregătire militară de bază, timp de patru luni. Pe durata programului, aceştia vor avea o serie de beneficii.

Pe durata stagiului militat gratuit, tinerii voluntari vor beneficia de cazare gratuită, drepturi de echipare şi hrană, indemnizaţie lunară.

Proiectul de lege are ca scop modificarea Legii 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare introduce posibilitatea ca tinerii să poată participa, voluntar, la un program de pregătire militară.

“Pe timp de pace, cetățenii români, bărbați și femei, cu domiciliul stabil în România, cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, care nu au îndeplinit serviciul militar activ sau în rezervă, pot solicita Ministerului Apărării Naționale (MApN) participarea, pe bază de voluntariat, la un program de pregătire militară de bază, cu durata de până la 4 luni, în calitatea de militar voluntar în termen”, scrie în proiectul de lege.

Se vor putea înscrie în acest program doar cei care trec de evaluarea psihologică. După ce sunt declaraţi apţi, aceştia trebuie să prezinte o adeverință medicală de la medicul de familie din care să reiasă că sunt clinic sănătoși și nu sunt în evidența acestuia cu boli cronice.

Pe lângă beneficiile enumerate mai sus, la terminarea programului de pregătire, militarii voluntari vor primi o indemnizație reprezentând trei câștiguri salariale medii brute din anul în care se face plata. Potrivit Legii 318/2021, câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022 este de 6.095 de lei, potrivit avocatnet.ro. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here