Prefectura spune ,,pas”?! – Apa de la Turcineşti, în şedinţă extraordinară de Consiliu Local

317

primar turcinestiConsiliul Local Turcineşti se va întruni astăzi în şedinţă extraordinară, anunţă primarul localităţii Vasile Gogălniceanu care s-a arătat mulţumit de prestaţia liberalilor veniţi vineri să clarifice problemele în USL-ul de aici.

,,Dian l-a potolit pe Modrea dar nu de tot”, a anunţat Gogălniceanu care susţine că viceprimarul continuă să joace la două capete, pe fir intrând şi Prefectura Gorj. Mai nou, proiectul de hotărâre pentru şedinţa de astăzi nu mai este tocmai legal, în opinia reprezentanţilor Prefecturii Gorj, asta în condiţiile în care acelaşi proiect a fost supus aprobării în ultima şedinţă de CL, fără niciun fel de opoziţie din partea instituţiei publice. Primarul anunţă astfel că secretarul primăriei dă înapoi în privinţa proiectului de hotărâre privind taxa de branşare la apă, asta după ce salariata ar fi primit indicaţii, în acest de la Prefectura Gorj. Cu toate acestea, la cererea liberalilor, primarul Gogălniceanu a repornit apa în localitate, şi asta de joi, deşi nu se ştie cine va plăti aceste cheltuieli, în final. ,,Vom avea luni şedinţă extraordinară de Consiliu Local dar nu este în tocmai sigur deoarece ni se pun piedici”, a anunţat Gogălniceanu. În ce îl priveşte pe vicele Dumitru Modrea, acesta a fost chiar la un pas de ,,ejectarea” din PNL Gorj, alesul local reuşind să îl înfurie pe preşedintele PNL, Dian Popescu care i-ar fi arătat uşa. A fost oprit însă să îşi ducă gestul la final de către Claudiu Săftoiu, care s-a dovedit diplomat.

Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here