Prefectura Gorj, iluminată în roz și bleu, de Ziua Părinților de Îngeri

125

Începând din acest an, la data de 15 octombrie se marchează „Ziua Părinţilor de Îngeri”, care comemorează copiii decedaţi în timpul sarcinii, la naştere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani. La 16 octombrie 2023 a fost prezentat, în Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, proiectul de lege privind instituirea zilei de 15 octombrie ca Ziua naţională de comemorare a copiilor decedaţi în timpul sarcinii, la naştere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani, intitulată „Ziua Părinţilor de Îngeri”. A fost promulgată de preşedintele României la 12 iunie 2024, prin Decretul nr.943/2024, devenind Legea nr. 186 din 12 iunie 2024 privind instituirea zilei de 15 octombrie ca Ziua naţională de comemorare a copiilor decedaţi în timpul sarcinii, la naştere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani, intitulată „Ziua Părinţilor de Îngeri”. A fost publicată în M.Of. nr. 552/13 iun. 2024.

Potrivit Art. 2., în scopul marcării „Zilei Părinţilor de Îngeri”, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi organizaţiile neguvernamentale pot organiza evenimente şi activităţi publice.

Potrivit Agerpres, la 15 octombrie 2024, la iniţiativa proiectului „Mame cu braţele goale”, mai multe clădiri din ţară vor fi iluminate în roz şi bleu: Alba Iulia – Palatul Principilor din Transilvania; Arad – Primăria Arad, Bacău – Primăria Bacău; Botoşani – Primăria Botoşani; Braşov – Literele de pe muntele Tâmpa; Bucureşti – Guvernul României, Turnul de comunicaţii STS, Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” şi Faţada clădirii MApN; Cluj-Napoca – Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” şi Casa de Cultură a Studenţilor „Dumitru Fărcaş” Cluj-Napoca, cu sprijinul Primăriei municipiului Cluj-Napoca; Deva – Primăria Municipiului Deva şi Institutul de Proiectare Hunedoara; Hunedoara – Casa de Cultură, cu sprijinul Primăriei Hunedoara; Iaşi – Primăria Iaşi, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” şi Intrarea hotelului Unirea; Piatra Neamţ – Teatrul Tineretului Piatra-Neamţ; Sibiu – Sediul Primăriei Municipiului Sibiu; Târgu Jiu – Prefectura judeţului Gorj; Timişoara – Opera Naţională Română.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here