Prefectura Gorj: Cod portocaliu de ninsori şi viscol

635

Prin intermediul unui comunicat de presă Prefectura Gorj transmite următoarele:
,,Începând de astăzi 24 ianuarie 2014, ora 18:00 şi până duminică 26 ianuarie 2014, ora 18:00, conform mesajului primit de la Administraţia Naţională de Meteorologie şi judeţul Gorj se află sub atenţionare meteorologică de Cod Portocaliu. Conform atenţionării, fenomenele vizate sunt ninsori, intensificări ale vântului şi viscol. Astfel în prima parte a intervalului ninsorile vor fi abundente în cea mai mare parte a Olteniei, inclusiv în judeţul Gorj, unde stratul de zăpadă va depăşi local 30…40 cm, iar vântul va sufla cu peste 70 km/h, viscolind şi troienind zăpada. În Gorj, imediat ce Codul Portocaliu a intrat în vigoare, ninsorile au acoperit cea mai mare parte a judeţului. Tocmai de aceea, Instituţia Prefectului- judeţul Gorj recomandă tuturor gorjenilor să evite pornirea la drum pe timp de viscol şi ninsoare puternică. Dacă, totuşi, deplasarea este necesară, trebuie să se informeze dacă pe traseul ales nu sunt drumuri blocate. În acest moment pe toate drumurile din judeţ se circula în condiţii de iarnă. De asemenea, în aceste condiţii de iarnă, trebuie să-şi echipeze corespunzător autovehiculele (anvelope specifice sezonului rece, lanţuri antiderapante, lopată, săculeţ cu nisip, etc.)
Cei care sunt blocaţi în trafic în afara localităţilor, pe timp de viscol, trebuie să ia următoarele măsuri: să pornească luminile de avarie; să anunţe evenimentul la numărul de urgenţă 112, indicând locul unde au rămas blocaţi. Să rămână în autoturism până ce echipele de intervenţie vin să îi salveze. Să nu părăsească autoturismul dacă nu văd în apropiere o clădire în care ar putea să se adăpostească. Să pornească motorul şi sistemul de încălzire aproximativ 10 minute la fiecare oră, pentru a menţine cald în interior. Să cureţe periodic zăpada de pe ţeava de eşapament; Să pornească lumina din interior pe timp de noapte pentru ca echipele de salvare să îi localizeze@.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here