Primăria Stănești a fost băgată în corzi de reprezentanții Prefecturii Gorj, asta după ce Corpul de Control al prefectului Ciprian Florescu a făcut o verificare inopinantă la instituția publică condusă, de anul trecut, de către edilul liberal Ștefan Blideanu. Deși, verificările au avut la bază lipsa de lichidități a primăriei, obligate să nu achite de două luni salariile angajaților instituției, în final, Corpul de Control a ajuns să sesizeze IPJ Gorj alte nereguli. Una privește o poprire făcută unei salariate care, timp de opt ani de zile, în mandatul fostului primar PSD, a luat un spor mai mare decât prevede legea. Blideanu recunoaște greșeala pe care ar fi făcut-o secretarul dar, pe care acesta a semnat-o ca primarul.
În ultimele zile, Primăria Stănești a fost călcată, brusc, atât de Corpul de Control al Prefectului cât și de inspectorii ITM Gorj.
Controalele au avut legătură cu sesizările unora dintre salariații instituției publice, potrivit cărora cei 17 angajați nu și-au mai încasat salariile de două luni de zile, primăria ducând lipsă de lichidități.
Verificările făcute, în final la primărie, nu au mai stabilit cine se face vinovat de neacordarea salariilor ci, au scos la iveală o problemă mai veche, comisă de fostul edil Pârvulescu dar, căzută în cârca actualului primar.
“La preluarea mandatului meu, în vara lui 2016 am sesizat că o salariată a instituției încasa un spor de 20%, asta din 2008, pentru că avea viză de control preventiv. Sporul respectiv trebuia să fie însă de 10%. În august, domișoara Georgiana Oprița, operator de rol, a renunțat la viză iar primăria nu i-a mai acordat sporul respectiv. Anul acesta am descis să recuperăm prejudiciul creat prin acordarea acestui spor funcționarei în cauză. Prejudiciul a fost calculat și urma să i se oprească o sumă, lunar din salariu. Concret, doar o lună i s-au oprit banii. Apoi s-a făcut o greșeală cu o dispoziție întocmită de secretar și da, semnată de mine. Acel document trimis la Prefectura Gorj a fost greșit. În rest, nu am ce să îmi reproșez. Poate doar faptul că sunt la început și fac greșeli din lipsă de experiență în administrația publică”, a declarat primarul de Stănești, pentru Gorjeanul.
Rezultatele controlului, nu la Primăria Stănești ci la IPJ
Cele spuse de primar sunt subliniate și de subprefectul Sorin Arjoca, cel care, ieri, a făcut public, că în urma controlului recent de la Primăria Stănești s-a sesizat penal IPJ Gorj.
“S-a emis o dispoziție de către primar care avea două forme, la Prefectură a avut o formă la primărie alta. Aceeași dispoziție, cu un conținut diferit dar, care schimba datele problemei. Avea legătură cu un prejudiciu imputat unei persoane care avea viza financiară de control preventiv”, a explicat subprefectul.
Primarul a aflat însă din presă de neregula găsită la instituția pe care o conduce.
“Nu îmi fac griji că s-a sesizat poliția în acest caz. A fost doar o eroare.. Încă aștept să primesc rezultatul verificării deoarece Prefectura Gorj nu ne-a trimis încă nimic”, a mai spus primarul.
Salariile restante, abia în septembrie
Edilul explică că toate aceste sesizări au fost făcute pe fondul neacordării salariilor în primărie.
“Fiecare din primărie sesizează în stânga și în dreapta, pe fondul nemulțumirii neacordării drepturilor salariale. Bani nu sunt.. Noi încasăm, săptămânal, între 3000 și 5000 de lei, pe taxe și impozite, când pentru salariile pe o singură lună am nevoie de 70.000 de lei, asta dacă vreau să achit și dările la stat. Încercăm să recuperăm acum de la marii datornici ai comunei, am făcut somații și apoi o să trecem și la popriri. În ultimele zile am recuperat astfel 8000 de lei”, a completat Blideanu.
“În acest ritm vom da banii, pe trei luni, iunie, iulie, august abia în septembrie. Asta dacă vom încasa, în septembrie, banii pe niște concesiuni, ori dacă se va face rectificarea bugetară promisă dar nefăcută în august. Avem și datorii mai vechi, numai vineri am achitat 650 de milioane la finanțe..”, a subliniat primarul PNL.
Datorii record: 40.000 de lei la un singur cetățean!
În comuna Stănești, trebuie colectate de la cetățenii care au amenzi numeroase 6-7 miliarde de lei vechi.
Banii se recuperează greu, singurii la care li se pot face popriri pe veniturile lunare fiind debitorii pensionari.
“Avem o persoană în localitate care are un debit către primărie de 40.000 de lei, sunt și alții cu datorii ceva mai mici decât persoana asta, dar, tot mari dacă ne gândim că nu le au plătite de ani buni. Acum le facem înștiințări, direct, ne deplasăm în teren, îi căutăm. Trebuie să recuperăm banii. Apoi am achitat banii pentru o lucrare privind modernizarea a doi kilometri de drum. Am dat acolo 4 miliarde din 6 și jumătate cât a costat asfaltarea. Poate că nu trebuia să achit suma asta mare. Dar, din lipsă de experiență am făcut asta. Ce să mai zic, suntem într-o situație dificilă dar vom ieși din ea, sper luna viitoare”, a conchis primarul.
Anamaria Stoica