Prefectul de Gorj şi oficialii de la Drumuri, pe şantierul din Defileu

89

În cursul zilei de joi, 6 noiembrie 2014, prefectul Alin Văcaru s-a deplasat pe şantierul din Defileul Jiului, împreună cu Adrian Lumezeanu – directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) şi cu Ion Tudor – şeful Secţiei Drumuri Naţionale (SDN) Târgu-Jiu. Ei au asistat la turnarea primului strat de asfalt pe tronsonul Bumbeşti-Jiu – Petroşani. Se toarnă asfalt cu două utilaje, directorul DRDP solicitând suplimentarea acestora cu încă un utilaj, pentru a se putea încadra în termenul stabilit pentru finalizarea lucrării.

Vizită importantă, joi, pe DN 66 – Defileul Jiului. Alin Văcaru, prefectul de Gorj, a dorit să asiste la turnarea primului strat de asfalt pe tronsonul Bumbeşti-Jiu – Petroşani. Acesta a venit însoţit de Adrian Lumezeanu – directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) şi de Ion Tudor – şeful Secţiei Drumuri Naţionale (SDN) Târgu-Jiu. „Activitatea pe acest şantier se desfăşoară conform proiectului; s-a început turnarea primului strat de asfalt. Se toarnă cu două utilaje, deocamdată, dar s-a solicitat din partea conducerii DRDP încă un utilaj”, a declarat Ion Tudor, şeful SDN Târgu-Jiu.

Mesaj pentru conducătorii auto
Pe Defileu se lucrează intens pentru finalizarea proiectului, însă conducătorii auto sunt nevoiţi să se supună regulilor de circulaţie în zona şantierului. Conducerea SDN îşi cere scuze pentru inconvenient. „Ne cerem scuze participanţilor la trafic pentru că ei suferă din cauza activităţilor specifice şantierului, fiind nevoiţi să se adapteze situaţiei. Îi asigurăm de eforturile noastre pentru acest proiect”, a mai spus şeful SDN Târgu-Jiu.
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a stabilit ca circulaţia rutieră pe DN 66, pe sectorul de drum Bumbeşti-Jiu – Petroşani  să fie închisă de luni până vineri în intervalul orar 07:00 – 12:00 şi 14:00 – 19:30 şi deschisă în week-end. Acest program se impune pentru a facilita executarea lucrărilor de  modernizare şi reabilitare a sectorului de drum menţionat. Restricţiile au fost anunţate, iniţial, ca fiind valabile până la data de 15 noiembrie, însă este posibil să se prelungească până la începutul iernii.

Rute ocolitoare
În zilele în care circulaţia este închisă, traficul rutier se va desfăşura pe variante de ocolire. Astfel,  pentru relaţia Târgu-Jiu – Petroşani şi retur, se va circula pe DN 67, km 83+100 (Târgu-Jiu – Râmnicu Vâlcea) – DN 7, km 170+750 (Râmnicu Vâlcea – Sibiu – Sebeş – Simeria) – DN 66, km 210+555 (Simeria – Haţeg – Petroşani); DN 67, km 83+100 (Târgu-Jiu – Drobeta Turnu Severin) – DN 6, km 337+825 (Drobeta Turnu Severin – Orşova –  Caransebeş) – DN 68, km 5+300 (Caransebeş – Haţeg) – DN 66, km 70+336 (Haţeg – Petroşani); DN 66, km 83+100 (Târgu Jiu – Filiaşi) – DN 6, km 264+995 (Filiaşi – Strehaia – Drobeta Turnu Severin – Orşova – Caransebeş) – DN 68, km 0+ 000 (Caransebeş – Haţeg) – DN 66, km 70+336 (Haţeg – Petroşani). În aceste zile, va fi permisă doar circulaţia autovehiculelor cu regim de circulaţie prioritară.
Conducătorii auto sunt rugaţi să respecte restricţia de circulaţie instituită şi semnalizarea rutieră temporară.
Minodora Sucea

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here