Prefectul de Gorj, alertat de inundaţii

194

Ministrul de Interne, Gabriel Oprea, a cerut miercuri tuturor prefecţilor să aplice primele măsuri preventive pentru a limita, pe cât posibil, apariţia unor situaţii de urgenţă, în condiţiile în care meteorologii au emis o atenţionare de cod galben de ploi însemnate cantitativ. ANM a transmis o atenţionare meteo cod galben de ploi însemnate cantitativ începând de miercuri seară pentru judeţele Timiş, Caraş-Severin, Hunedoara, Mehedinţi, Gorj, Argeş, Sibiu şi Vâlcea. De joi noaptea, ploi sunt anunţate în toate regiunile, mai accentuat în zonele de munte şi deal. “Pentru orice problemă care apare la nivel local, activaţi grupele operative de la nivelul inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă şi monitorizaţi cu atenţie situaţia. Suntem aici la datorie, ca şi dumneavoastră în teritoriu, toată conducerea MAI”, le-a transmis Gabriel Oprea prefecţilor şi şefilor structurilor pentru situaţii de urgenţă reuniţi în videoconferinţă. Prefectul de Gorj, Alin Văcaru, a intrat deja în alertă şi i-a pus în temă pe subordonaţi, că dacă plouă în această noapte nu vor dormi.
A.S.

3 COMENTARII

  1. iar o sa-si dea asta cu stangul in dreptul.la cata carte stie asta va da indicatii de-i va ineca in saliva si grasimea lui pe toti gorjenii.dupa ce ca suntem napastuiti de ploi mai vine si vacarul asta si ne scuipa cand vorbeste,dar poate reuseste electoratul sa-l scuipe direct in islaz.

  2. ca la carciuma lui lemnaru.toate blidele care i le linge vor fi amprentate cu prostia si rautatea vacarului ca vor capata o patina pronuntata si le vom vedea langa rotile de car din terasa ana.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here