O carte a amintirilor a scris-o, în două volume, şi poetul Ion Căpruciu. Mai înainte îşi reinventase Ion Creangă „Amintirile din copilărie”.
Din postura de secretar literar al Ansamblului Naţional-Folcloric de Cântec şi dans popular „Doina Gorjului”, vreme de şase ani, în epoca Liviu Dafinescu, cu care am făcut o echipă de conducere performantă, redactând în acest timp un istoric al instituţiei Gorjului, mă pot achita cu bucuria cunoscătorului şi a cercetătorului timp de 12 ediţii în Tabăra de Cercetare Etnofolclorică „Constantin Brăiloiu” sub egida Centrului Judeţean de Conservare şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj în postură de etnolog, şi antropolog, şi folclorist, de misiunea de scrie o prefaţă la „Casa Amintirilor” Ninei Predescu.
Ca scriitor profesionist şi doctor în filologie, ba pe deasupra şi ca autor al unei „Istorii transmoderniste a poeziei române contemporane” (în anul de graţie 2023, în 1563 p.) dar şi ca autor de patru volume de comentarii şi culegeri folclorice [I. Ritualul morţii şi înmormântării în Gorj (2011); II. Arhaicitate şi universalitate sub semnul recuperării şi interpretării (2012); III. A fi (a nu fi) etnolog şi antropolog (2013); IV. Dalbul de pribeag (2014)], îmi permit să evaluez ca oportună contribuţia domenială, una preţioasă, a Ninei Predescu; una care salvgardează tradiţia creaţiei populare, atât de specifică neamului românesc, limbii române; şi una care valorifică muzical texte dintr-un tezaur liric vast, de care Lucian Blaga, Constantin Noica, după cele realizate de Alecsandri şi Eminescu, Cezar Ivănescu ori Ion Horea s-au arătat interesaţi din perspectiva filosofică, metafizică, ontologică, fenomenologică etc.
Nina Predescu este o poetă şi o interpretă autentică în vatra ei de obârşie din judeţul vecin Mehedinţi [mai precis Baia-de-Aramă, de unde elev de şcoală generală fiind, având doar vreo 12 ani, şi participând, în vacanţa de vară, la o tabără de muncă patriotică – n.m.,IPB., am cules prima mea serie de texte folclorice (doine, balade, legende, basme, poveşti cu animale etc)].
Cartea de care mă ocup în prezentele consemnări e una de coautorat triadic: Mircea Tutunaru – Ana Ionele – Nina Predescu. Apreciez deci necesitatea ei social-culturală, subliniind rolul ei informaţional, funcţia ei de realizare a unui portret creator unei excelente interprete a melosului autohton, de sorginţi milenare, mereu ancorat într-o zonă de talent, vocaţie, dăruire ireproşabilă unei cauze, unui crez, unei datorii sacrificiale de-a asigura continuitate unui filon artisticoestetic de mare preţ.
Astfel poeziile Ninei Predescu sunt meditaţii existenţiale, sunt embrioane de frumuseţe şi adevărate modele de transfigurare a unor teme, motive, toposuri constant resurecte graţie urgenţialităţii mesajului şi mai ales datorită complexului naturistoideatic îndătinat, rizomatic, emoţional, patetic şi/ sau reveriant, melancolic şi/ sau sapienţial.
Limbajul poetic al Ninei Predescu descinde dintr-un fond patrimonial al poporului român iar valenţele sale sunt multiple, fie ele romantice ori simboliste, fie ele cosmogonice ori furate de un absolut funciar.
Prozodia poemelor în manuscris te conving, te seduce, te deschide sufleteşte, te umple de fericirea unui orizont mioritic, promisiune generală însă pe care o acced doar cei aleşi de soartă.
Nina Predescu aparţine, fără îndoială, unei asemenea categorii, axiologic vorbind. Cariera de solistă vocală îi e strălucită.
Inima ei vibrează, glasul ei e arcuş de vioară, clapă de pian, glas de fluier, voce de ciocârlie în zorii zilei precum şi în pragul serii.
În peisajul ei poetizat, erosul e antropomorfizat, flora explodează paradiziac în jerbe luminoase, feerice, elementele unui imaginar arhetipal alcătuiesc baza unei expresivităţi reinaugurale; piatra, izvorul, codrul, drumul, dorul sunt dimensiuni permanente ale unui etos încă puternic, ale unui epos încă auroral, capabil să-şi instituie permanenţele şi personanţele într-un univers scăldat într-o mare de muzicalitate, melodicitate, ritualitate incantaţională, de magie capabilă să menţină în vigoare pofta de viaţă şi dragostea cea nemuritoare.
Mentalităţi sănătoase menţin cuplul evadamic într-o „albie” fecundă, roditoare de sărbătoare a fi(i)irii, a speranţei, a încrederii în viitor.
Nina Predescu este o marcă de originalitate şi de patriotism reafirmat cu fiecare ieşire pe scenă, cu fiece manifestare; spectacol, comuniune cu publicul sub semnul unui trans-umanism mântuitor.
Oralitatea atitudinii sale altruiste îi conferă acel titlu de nobleţe spirituală de creatoare a peste 300 de cântece de horă, doinite, lăutăreşti, reprezentative pentru Gorj şi Mehedinţi.
Stilul Ninei Predescu aşa rămâne în eon: unic, temperamental, împlinit cu lupta permanentă pentru succesul, firesc, la public.
Profesor Ion Popescu-Brădiceni, scriitor, doctor în filologie
