Pentru a fi citite cu interes și pentru a aduce în actualitate imaginea autorului celor 11 referate din care se desprinde rolul limbii române în procesul de învăţământ, îmi permit să încep conţinutul acestei intervenţii cu o frază eliptică de predicat: “Gânduri, aduceri-aminte, nostalgii, gânduri și iar gânduri”…
Pentru a transforma aceste gânduri în actualitate deschideți, cu atenţie, și cu mare dragoste, cărţile “File de jurnal” și “Istoria învăţământului din Gorj” și pe fiecare pagină veţi descoperi, strălucind, metafore din piatră create de un “DUCE” al cuvântului, de un înger cu grai de scriitor și publicist, căruia laurii i-au stat mereu pe frunte.
Acest “DUCE” al cuvântului a fost și este nemuritor profesorul Grigore Pupăză.
Cele 11 referate, care fac obiectul acestei scrieri, încep cu “Literatura pentru slujba idealului naţional”, referat prezentat de autor în anul 1937 în Comisia metodică a profesorilor din care reţinem: “Conştiinţa naţională a fost deşteptată prin literatură, literatura fiind cea mai înaltă școală a naţionalismului nostru”.
Referatul “Problema interesului” susţinut la o conferinţa din 25 aprilie 1946 în cercul de studiu al Plasei Vulcan în care autorul prezintă preocuparea dascălilor pentru experimentarea de noi metode în procesul instructiv-educativ. În referatul “Recapitularea materiei” susţinut de autor în comisia metodică și în consiliul profesoral din 7 mai 1963 autorul precizează că noţiunile “repetare și recapitulare” sunt noţiuni distincte, recapitularea având în plus “revederea sistematică”.
Referatul „Aprecierea cunoştinţelor la limba și literatura română” susţinut în ziua de 17 decembrie 1966 în consiliul profesoral, evidenţiază preocuparea dascălilor pentru o apreciere reală a cunoştinţelor afirmând: „poate ca niciunul din momentele întregului complex al procesului instructiv-educativ nu cere din partea educatorului mai mult simț de răspundere decât acela în care el trebuie să stabilească echivalentul valoric al cunoştinţelor, priceperilor și deprinderilor. În mâna profesorilor s-a dat un preţios instrument de lucru: „nota”. „Cu ea cădeți! Cu ea puteţi înălța tineretul! Folosiți-o cu înţelepciune!”
În referatul „Metodologia folosirii mijloacelor tehnice audio-video în predarea lecturii literare”, prezentat în anul 1970 în cercul profesorilor de limba română autorul precizează: „Mijloacele de informare au un rol important în educaţie, noile tehnici de comunicare oferă posibilităţi mari de accelerare a educaţiei, iar în zilele noastre formarea copiilor și a adolescenţilor nu se mai poate realiza fără să se țină seama de restructurările atât de profunde pe care tehnicile audio-vizuale le-au adus în procesul instructiv-educativ.
Referatul „Metodica predării ortografiei și punctuaţiei la clasele I-IV” susţinut în cadrul comisiei metodice a învățătorilor, autorul defineşte ortografia cuprinzând „totalitatea regulilor de scriere corectă a cuvintelor aparţinând unei limbi”, iar punctuaţia „un sistem de semne convenţionale care au rolul de a marca în scris pauzele, intonaţia, întreruperea cursului vorbirii” prezentând principiile folosite de dascăli pentru însuşirea acestor reguli de către elevi. Aceleaşi principii și metode folosite de învățători se regăsesc și în referatul „Dezvoltarea exprimării orale corecte la elevii claselor I-IV”. „Cabinetul de limba și literatura română, cadru de optimizare a relaţiei profesor-elevi”, referat susţinut în cadrul cercului profesorilor de limba română, al cărui responsabil era, profesorul Grigore Pupăză afirma: „înfiinţarea cabinetului de limba și literatura română în fiecare școală de cultură generală și liceu, devine o necesitate obiectivă, este o măsură a conectării procesului instructiv-educativ la exigențele epocii moderne, problema continuată în referatul „Creativitate și eficiență”, susţinut în anul 1971, din care rezultă ca cea mai solicitată trăsătură a fiinţei umane, a psihicului în special, este, în momentul de față, creativitatea, iar pe plan pedagogic, eficiența activităţii educaţionale se reflectă în capacitatea creativă a modelului educat.
Referatul „Întărirea caracterului aplicativ al învățământului la limba și literatura română”, susţinut în cadrul comisiei metodice a profesorilor de limba română, precizează ca întărirea caracterului aplicativ al învăţământului se realizează punându-se accentul pe aspectul practic al fiecărui obiect de învățământ, nominalizează metodele și procedeele pentru formarea și dezvoltarea gândirii literare a elevilor, a priceperilor și a deprinderilor de a analiza textul literar. Închei intervenţia mea, prezentând referatul „Valenţele educative ale folclorului local” unde marele îndrăgit de folclor afirma: „De multă vreme îmi formasem convingerea că satele de pe Jaleș vin cu o zestre folclorică nespus de bogată: poezii lirice de mare sensibilitate, balade crescute din viața locală, legende în care spiritul imaginativ s-a gravat pe fundalul realităţilor sociale de aici, cântece transmise prin viu-grai, prin frunza codrului ori fluierul ciobănesc, dansuri, datini și obiceiuri, toate relevând, în plină lumină, fondul de aur al sufletului poporului nostru, acea tinereţe fără bătrâneţe și viață fără de moarte, dar cu reflexe pe care numai pe Jaleș le are”.
Memoriile ilustrului dascăl Grigore Pupăză mi-au pus la dispoziţie documente din care rezultă că locurile natale au fost împletite cu propria-i viață, așa cum aminteşte în cartea „File de jurnal”:„Sinteza originală a fiinţei omeneşti se menţine prin aplicarea la locul în care trăieşti, iar folclorul este dorul de a te întoarce acasă”. Alipirea la locul în care s-a născut, profesorul l-a materializat prin înfiinţarea muzeului satului din Arcani, prin culegerile de folclor concretizate în diferite datini cum ar fi: „Pițărăii din Arcani”, prin folclorul de pe Valea Jaleșului zidit trainic în formaţiile cultural-artistice pe care le-a format și le-a condus, prin păstrarea îndeletnicirilor și obiceiurilor arcănarilor, prin toate acestea profesorul Giurică Pupăză a rămas acasă.
Privind, cu profunzime, fotografia dascălului Grigore Pupăză am tresărit… Treptat, treptat, prin fața ochilor mei figura lui Giurică a dispărut și mi-a apărut făptura fiului său, neîntrecutul profesor Dan Pupăză care, prin străduinţa sa, a reuşit să ne aducă nestematele scrieri ale tatălui său.
Asemănarea fizică și identitatea morală dintre tată și fiu au trezit în sufletul meu dorinţa de a veşnici aducerile-aminte în câteva versuri pornite și dictate din sufletul lui Dan în memoria celui care i-a fost mentor.
Citiți-le!
„Azi, peste timp,
Mă închin cu evlavie
În fața fotografiei tale
Și plâng…
Plâng, că-mi este departe.
Departe în grădina
Unde florile nu se vestejesc niciodată
Și unde de atâtea ori,
Îmi caut alinarea
Și las din ochi să-mi cadă
Câte o lacrimă amară
Pe mormântul ros de timp,
Al tatălui meu”…
Prof. Ion Priescu
