Preacuviosul Părinte Irineu Silivaşu Protosinghel s-a ridicat la ceruri! – ,,Îl Rugăm pe Bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace pe cel ridicat la cer, pe cel care a fost şi rămâne Preacuviosul Părinte Irineu Protosinghel”!

1082

Ca un ostenitor şi în acelaşi timp neobosit slujitor al altarului de la Mănăstirea «Sfânta Treime», Strâmba-Jiu, Oraşul Turceni, Preacuviosul Părinte Irineu – Protosinghel s-a ridicat la Domnul, vineri, 9 iulie 2021, şi a fost înmormântat la cimitirul mănăstirii, prin săvârşirea unei slujbe de pomenire în cadrul unui ceremonial religios oficiat de către un sobor ales de călugări şi preoţi, în frunte cu Preacuviosul Părinte Arhimandrit Ioachim Pârvulescu, Exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Craiovei şi stareţul Mănăstirii Lainici, sobor din care au făcut parte Preacucernicii Părinţi: Pr. Antonie Făinişi, Parohia Strâmba-Jiu, Pr. Ioan Nistor, Parohia Dealu Mare, Pr. Ioan Brânză, de la Târgu-Jiu, şi alţii!

,,Aşa a vrut Bunul Dumnezeu, ca la această mănăstire să-şi ducă somnul de veci”!
După săvârşirea Parastasului de pomenire, în cadrul unui scurt cuvânt de evocare şi de pioasă aducere aminte, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Ioachim Pârvulescu a început prin a realiza o evocare sumară a rânduielilor celor care pleacă dintre noi şi se ridică la ceruri, dovedind şi de această dată harul cuvântător şi întăritor în cultură teologică, referindu-se, în primul rând, în cazul înmormântării copiilor, pentru că la o asemenea slujbă unde nu există rugăciune de dezlegare, deoarece copiii nu au păcat, se impun şi unele precizări, fiindcă toată această slujbă a înmormântării copiilor este ca o sursă pentru a da Slavă Lui Dumnezeu, datorită faptului că vorbim despre copilul fără de păcat, care merge direct în Împărăţia Lui Dumnezeu. Este foarte mişcătoare această slujbă, pentru copiii care abia s-au născut pe pământ şi deodată trec dincolo de lumea aceasta! Desigur, acest lucru înseamnă că venim din veşnicie, din nefiinţă, trăim o viaţă pe pământ şi mergem tot în veşnicie! Referindu-se la cel de-al doilea tip de înmormântare, cel al mirenilor, pe care îl cunoaştem cu toţi, Preacuviosul Părinte Exarh s-a referit la înmormântarea preoţilor şi a diaconilor, în cadrul căreia sunt mai multe dezlegări şi unde avem invocări ale Harului Lui Dumnezeu! În sfârşit, la moartea unui călugăr, cum a precizat cu elocinţă Părintele Arhimandrit, sunt slujbe de pocăinţă, pentru că orice om de pe faţa pământului se naşte din păcat, indifferent dacă este mirean, că este preot sau că este călugăr într-o mănăstire, fiindcă toţi îşi poartă crucea, care este mai mare pentru unii şi pentru alţii mai mică! În partea finală a cuvântului rostit, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Ioachim Pârvulescu a evocat scurte secvenţe din biografia Preacuviosului Părinte Irineu – Protosinghel, care s-a născut în Ziua Sfintei Cruci, la 14 septembrie 1948, în judeţul Harghita, într-o familie numeroasă de 14 copii, urmând Calea lui Dumnezeu! S-a făcut slujitor al bisericii, pentru că Dumnezeu ne iubeşte, dacă în această viaţă facem lucruri bune, a precizat vorbitorul! În cele din urmă, a fost precizat faptul că Părintele Irineu s-a călugărit la Mănăstirea Putna, iar din anul 1997 a slujit la Mănăstirea «Sfânta Treime», până în anul 2007, când s-a ostenit la Mănăstirea Dobriţa, pentru a se reîntoarce definitive la Mănăstirea «Sfânta Treime», poate ,,pentru că aşa a vrut Bunul Dumnezeu, ca la această mănăstire să-şi ducă somnul de veci! Îl Rugăm pe Bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace pe cel ridicat la cer, pe cel care a fost şi rămâne Preacuviosul Părinte Irineu Protosinghel, Amin”!
Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.