Prăjitură cu brânză de vaci şi cacao

1156

Ingrediente:
Aluat: 100 g unt, 1/3 pahar zahăr, 1 fiolă esenţă de vanilie, 1 lingură cacao pudră, 1 ou cca. 1 1/2 pahar făină, 1 linguriţă praf de copt.
Umplutură: 1/2 pahar stafide sau alte fructe uscate, 30 g unt, 3 ouă, 500 g brânză de vaci, 2/3 pahar zahăr, 1 fiolă esenţă de vanilie, 1 linguriţă amidon, 1 praf de sare.

Preparare:
Aluat
Topiţi untul şi lăsaţi să se răcorească puţin. Adăugaţi zahărul, esenţa de vanilie, amestecaţi, puneţi cacao şi omogenizaţi bine să nu rămână cocoloaşe. Înglobaţi oul, apoi făina cernută împreună cu praful de copt şi frământaţi un aluat care nu se lipeşte de mână. La nevoie adăugaţi încă 1-2 linguri de făină. Înveliţi 1/3 din cantitatea de aluat în folie alimentară şi daţi la congelator pentru 15-20 minute; cantitatea rămasă întindeţi-o în foaie, într-o tavă tapetată cu hârtie de copt.

Umplutură
Spălaţi stafidele şi puneţi-le la scurs. Topiţi untul şi lăsaţi să se răcorească. Separaţi albuşurile de gălbenuşuri. Albuşurile puneţi-le la frigider până vor fi întrebuinţate, iar gălbenuşurile frecaţi-le puţin cu o lingură de lemn. Pasaţi brânza de vaci, adăugaţi zahărul, esenţa de vanilie şi amestecaţi bine. Puneţi peste compoziţia cu brânză, întâi gălbenuşurile, urmate de untul topit şi răcorit, stafidele scurse, amidonul, amestecând bine de fiecare dată.
Înglobaţi albuşurile bătute spumă tare cu un praf de sare, amestecând uşor, prin răsturnare, de jos în sus, folosind o lingură de lemn.
Turnaţi peste blatul din tavă şi nivelaţi. Radeţi deasupra aluatul pus la congelator, pe răzătoarea cu ochiuri mari. Daţi la cuptorul preîncălzit pentru cca. 30 min, la 180 grade sau până ce prăjitura este coaptă. Scoateţi din tava şi lăsaţi să se răcorească pe un grătar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here