Prăbușirea frontului român – 10-16 octombrie 1916

166

Prima încercare a trupelor germane de a străpunge frontul român, organizat de Grupul „Jiu”, în ultimele zile ale lunii septembrie 1916, pe înălțimile Cornu Zănoagei, Vârful Negru, Siglul Mare, Mutu, Pasul Vulcan și Pasul Surduc. Ținând seama de importanța acestei operații strategice, comandamentul german a constituit Grupul General Kneussel, având în compunerea sa: Divizia 11 Infanterie Bavareză, Divizia 301, divizia 6 și Divizia 7 Cavalerie; două batalioane de cicliști, un batalion alpin, unități de artilerie de munte.Comanda trupelor germane, care urmau să realizeze străpungerea frontului român, a fost încredințată generalului bavarez Von Kneussel, comandantul Diviziei 11 Infanterie Bavarez.

Planul ofensivei germane
Ofensiva germană avea să urmeze, nu Defileul Jiului, care îngust ca un coridor, nu permitea desfășurări de trupe, ci VECHIUL DRUM DE TRECERE din Aredeal în Oltenia, cunsoscut sub numele de șoseaua Buliga sau “Drumul Neamțului”, care trece peste Pasul Vulcan (1621 m) și coboară spre Schela, la Târgu-Jiu. Planul ofensivei germane prevedea un atac frontal în Pasul Vulcan și, în același timp, o manevră de învăluire a aripilor frontului român. Divizia a 6-a Cavalerie avea misiunea să înainteze pe la Rostovanul, Piva și Arcanul, în flancul stâng al frontului român, fără a ține seama de luptele ce urmau să se dea în munți, pentru a ajunge la Târgu-Jiu, în spatele trupelor române, care, astfel, ar fi fost obligate să se retragă din trecători, lăsându-le deschise. Trupele grupului SCHULTZ trebuiau să atace trupele române din Defileul Surduc.

Rezistența eroică a trupelor române
În dimineața zilei de 10 octombrie 1916 s-a declanșat atacul. Noaptea ninsese și o ceață groasă se lăsase peste înălțimi. Văzduhul a fost cutremurat de exploziile artileriei germane, care lovea cu tărie primele linii ale trupelor române de la frontieră. Infanteria germană a trecut la asaltul primelor tranșee de pe tot frontul, realizând o mare superioritate de forțe și mijloace. Trupele de la frontieră au pierdut Dealul Scurtu, Dealul Mutu, Dealul Straja, Murgile și Cândețu. La Rostovanul, Vârful Negru, Muncel și dealurile Arcanului soldații Regimentului 18 Infanterie Gorj au luptat cu îndârjire, apărând până noaptea târziu plaiurile județului lor. Cu toate că lupta a durat toată noaptea de 10/11 octombrie, toate vârfurile de pe coama frontierei, împreună cu Pasul Vulcan, se găseau în mâna inamicului. Pe înălțimile vârfului Mândra, soldații din Batalionul 1 al Regimentului 26 Rovine dădeau cu disperare atacuri la baionetă pentru menținerea pozițiilor ocupate. În final, trupele române au fost obligate să se retragă. La Poiana lui Mihai Viteazul, ostașii Regimentului 41 Infanterie au trebuit să facă față asaltului a opt batalioane germane, susținute de o puternică grupare de artilerie. Copleșit de forțe superioare și de atacul din flanc, Regimentul 41 Infanterie a fost nevoit să se retragă spre Schela. Deși în Defileul Jiului înaintarea inamicului era mai înceată față de energica înaintare din sectorul de Vest, situația frontului se arăta extrem de critică. Era evident că inamicul căuta ca printr-o lovitură puternică să spargă frontul și în această zonă. Un batalion de cicliști germani a pătruns în Defileul Jiului fără a întâmpina rezistență.

Propunerea generalului I. Culcer respinsă de M.C.G, iar comandantul D.C. înlocuit din funcție
Alarmat de telegramele primite de la comandantul Diviziei 11 Infanterie(generalul Dumitru Cocorăscu) și cunoscând faptul că forțele de care dispunea erau neputincioase pentru a opri revărsarea inamicului în Oltenia, generalul Ioan Culcer, comandantul Armatei I-a, la 11 octombrie 1916, a propus înaltului Comandament Român o măsură radicală: retragerea trupelor de la Jiu și Cerna în spatele liniei Oltului și părăsirea Olteniei. Ideea evacuării Olteniei în momentele de criză ale războiului intrase în vreo două rânduri în calculele Marelui Cartier General Român. Ca atare, generalul Culcer studiase și pregătise bine acest plan, convins fiind că, prin organizarea unei puternice linii de apărare pe malul răsăritean al Oltului, rezistența noastră va fi mai eficace, fiind pe o linie mai scurtă și puternic întărită. Comandamentul nostru suprem a respins această propunere, considerând că, în situația creată, părăsirea Olteniei ar fi un sacrificiu prea dureros, care nu era indispensabil. Drept urmare, în ziua de 11 octombrie 1916, la ora 06.00 pm, la cartierul Armatei I-a a sosit TELEGRAMA CIFRATĂ NR. 2262 de la Marele Cartier General Român, semnată de regele Ferdinand, în care se arăta: „În situația actuală nu admit să se vorbească de retragere, fiindcă și inamicul este obosit. Dacă acesta caută să întoarcă vreuna din pozițiile noastre, atunci va fi întors și el la rândul său. Trebuie contraatacat cu vigoare, iar terenul nu se va ceda decât pas cu pas și contraatacând mereu. Toată lumea, începând ce generalul comandant al Armatei I-a trebuie să dovedească o energie extremă. Orice idee de retragere, nemotivată de presiunea reală a inamicului, trebuie să fie reprimată imediat cu pedeapsa capitală. Într-o situație mai dificilă și în fața atacurilor unor forțe superioare, Armata de Nord a contraatacat admirabil 10 zile la rând și a reușit să izgonească inamicul peste frontieră. Aștept acum acest lucru de la Armata I.În locul generalului Culcer Ioan, numesc comandant al Armatei I pe generalul de brigadă Ion Dragalina, iar în locul generalului de brigadă Ion Lupescu, numesc șef de stat major al Armatei I pe locotenent-colonelul Găvănescu Constantin. Binevoiți a dispune executarea celor scrise mai sus și a dispozițiilor Ordinului nr. 2169.” Aceste schimbări nu au influențat cu nimic situația dezastruoasă a frontului din zona de nord a Gorjului.

Moartea generalului Dragalina
După ce a transmis ordinele necesare, noul comandant al Armatei I-a a plecat de la Craiova la Horezu(Gorj), pentru a preda comanda trupelor Grupului „Jiu” colonelului Ion Anastasiu, deoarece generalul Dumitru Cocorăscu trebuie să plece în aceeași zi la Pitești.În dimineața zilei de 12 octombrie 1916, generalul Dragalina, însoțit de maiorul Constantin Miltiade – ofițer în statul major al Armatei I-a, se aflau cu un automobil în Defileul Jiului pentru a-și da seama de situația reală din zonă. Ajuns în zona Mănăstirii Lainici, generalului Dragalina i s-a adus la cunoștință că, între Bumbești Jiu și Lainici au apărut și acționează patrule germane, care execută trageri asupra grupurilor de oameni ce se retrag din defileu. Pentru ieșirea din acest loc primejdios, mașina generalului se întoarse și cu viteza maximă se îndreaptă către Bumbești. Cu toate măsurile de seamă luate, patrulele germane l-au reperat și au deschis focul. Grav rănit la brațul stâng, evacuat și pansat prea târziu, generalul Dragalina a murit în spitalul din Palatul Regal din București în ziua de 24 octombrie 1916.
General (r) Constantin Ispas

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here