O postare pe Facebook aparent banală a Inspectoratului Județean de Jandarmi a reușit să bage zâzanie între această instituție și o alta la fel de importantă din județ, respectiv Salvamont Gorj. Între cele două instituții au mai fost mici frecușuri în ultimii ani în special pe marginea felului în care jandarmii și-ar asuma anumite merite în operațiuni de intervenție și salvare la care participă salvatorii montani, cei care fac cel mai adesea treaba grea de pe munte în asemenea operațiuni. De data aceasta conflictul a izbucnit după ce Jandarmeria a relatat într-o postare de pe rețeaua de socializare în privința modului în care oamenii săi au intervenit pentru salvarea unor turiști care ceruseră ajutor în zona Rânca. „Spre locul solicitării au fost direcționate echipaje din cadrul Postului Jandarmi Montan Rânca și din cadrul Salvamont Gorj. Persoanele au fost găsite cu rapiditate, nu au avut nevoie de îngrijiri medicale, au fost preluate și transportate până la baza pârtiei, ulterior deplasându-se spre locul de cazare. Jandarmii montani gorjeni sunt la datorie în zonele turistice şi montane din Rânca, Runcu şi Tismana şi recomandă turiştilor să fie echipați adecvat sezonului rece, să aibă un echipament corespunzător și să nu se aventureze în zone care pot deveni periculoase”, este un fragment din postarea făcută pe pagina proprie de Inspectoratul Județean de Jandarmi Gorj. Postarea este însoțită de o fotografie în care oricine o vede crede că este vorba despre un jandarm și un salvamontist aflat în relații extrem de cordiale. În realitate, la fotografia respectivă a lăsat un amplu comentariu și directorul Salvamont Gorj, Sabin Cornoiu, care este și șeful Salvamont România. El spune că în fotografie nu este un salvator montan, iar la intervenția de la Rânca jandarmii nu au făcut mai nimic, așa că nu ar fi avut motive să se laude cu o asemenea operațiune. „Jenantă atitudinea jandarmilor prin această postare. La primirea apelului de urgență salvamontiștii au plecat în căutarea persoanelor cu probleme, le-au găsit și le-au coborât în parcarea auto. La acțiune nu au participat jandarmi, aceștia așteptau în parcare unde au legitimat persoanele respective și și-au întocmit procesul verbal. Este regretabil că se prezintă astfel de situații în mod trunchiat, jandarmii nu au avut nici un merit în soluționarea cazului sau în acordarea primului ajutor medical și nimeni nu le-a cerut sprijin în soluționarea acestui caz. Fotografia nu are nici o legătură cu Salvamontul, persoana în roșu nu e un salvamontist în programul și echipamentul de lucru, nu are legătură cu acest caz și dacă jandarmii folosesc astfel de momente pentru a se lăuda că au soluționat cazuri alături de noi o să evităm prezența lor pe viitor. Nu este pentru prima dată când jandarmii se laudă cu cazurile noastre, considerăm că au activitate destulă pe care și-o fac bine și nu trebuie să se mai laude cu munca noastră sau cu cazuri care nu sunt de competența lor”, a transmis Sabin Cornoiu.
Gelu Ionescu