În anul 1971, cu ocazia documentării pentru întocmirea monografiei comunei Piscoiu (astăzi sat aparţinător comunei Stejari), am avut ca interlocutori, printre alţii, pe ţăranii Victor Popescu (56 de ani), tatăl inginerului Nicolae Popescu, Ilie Ivaşcu (77 de ani) şi pe învăţătorul Constantin Bălă (65 de ani), fostul nostru dascăl, povestitori de excepţie, care ne-au relatat întâmplări care au legătură cu oameni din sat sau din împrejurimi.
Victor Popescu ne-a povestit despre un negustor care era hoţ, întâmplarea petrecându-se, în anul 1939, la Regimentul „5 Vânători” din Timişoara: „Fiind comandant de gardă la închisoarea din Timişoara, mi-a venit un hoţ legat la mâini şi la picioare.
Mi-a spus că era arestat de cinci ani, având de ispăşit cincisprezece, pentru faptul că a participat la omorârea negustorului Prodan din Târgu-Logreşti.
Am primit ordin de la căpitan să-i dau drumul prin curtea închisorii cu două santinele după el.
La ieşirea din celulă, santinelele, îmbrâncindu-l, înjurându-l, l-au pus să meargă mai repede.
Condamnatul s-a întors la santinele spunând ironic că, deşi era legat, poate fugi mai repede ca ei, soldaţii.
Coborând scările, hoţul a spus unuia dintre soldaţi: „- Decât să mă înjuri, mai bine mi-ai da cele trei mii de lei, datoria pe care ai uitat să mi-o dai !”.
Santinela cumpărase de la hoţ un cal pe care nu-l plătise.
După această întâmplare, hoţul a vorbit cu mine, mi-a spus că ştie localităţile Cărbuneşti, Hurezani, Piscoiu (de unde eram eu).
Mi-a mai zis că a stat şase luni ascuns în pădurea Botea, fiind alimentat de nevasta lui Cioacă Chişamera din Colţeşti, că îl cunoştea şi pe boierul Milică Golumbeanu din Piscoiu şi că s-a predat singur autorităţilor”.
*
Învăţătorul Constantin Bălă ne-a relatat despre eroul din Piscoiu Dumitru F. Badea, faptele de eroism fiind auzite chiar de la acesta: „ Era într-o toamnă ploioasă şi umedă din noiembrie 1916, iar Dumitru F. Badea, din Piscoiu, zis Florescu, era soldat activ în armată.
Pe valea Jiului, ale căror ape se revărsau peste maluri, şi pe la Tismana pătrunseseră nemţii, care înaintau vertiginos spre Târgu-Jiu.
Armata noastră de infanterie „18 Dorobanţi” era demoralizată pentru că era prinsă din urmă şi încolţită de nemţi.
Soldatul Florescu (nu ştia carte) făcea parte din compania a VII-a, plutonul sublocotenentului Nicolae Pătrăşcoiu din Sâmbotin.
Văzându-se înconjurat de nemţi, acest sublocotenent a strâns de bunăvoie câţiva soldaţi şi pe plutonierul Grigore Păsărin, plănuind să-i împiedice pe nemţi să avanseze.
Sublocotenentul i-a rugat să se ducă în satul lui, printre inamic, cu sacii plini de arme şi muniţie, ca să-i ţină pe loc pe soldaţii nemţi.
Soldaţii s-au strecurat până la poarta casei lui Pătrăşcoiu, acolo unde era cazat colonelul neamţ, comandantul artileriei grele.
Regimentul lui era cantonat în apropiere, pe colinele din jur.
Tunurile puteau bate pe distanţa Târgu-Jiu – Filiaşi şi era o noapte întunecoasă, cădea o ploaie rece, măruntă şi deasă, care-ţi pătrundea până la oase, şanţurile curgeau puhoi.
Aproape de casa sublocotenentului, în şanţ, cei cinci oameni s-au postat în apă, aşteptând ordinele pentru a acţiona.
Sublocotenentul a tăiat firele electrice şi pe cele telefonice din faţa casei lui.
Văzându-se izolat de unitate, colonelul neamţ trimite ordonanţa ca să-i aducă repede calul pentru a putea pleca la unitate.
Din şanţ, soldaţii împuşcă ordonanţa, calul şi pe colonel, iar unitatea, fără comandant, a început retragerea pe un pod care trecea peste o prăpastie.
Majoritatea soldaţilor care fugeau cu tunurile şi caii, au fost împuşcaţi de cei cinci soldaţi gorjeni.
De atâta tragere roşeau ţevile la puşti, soldaţii le răceau în apă şi iar semănau moarte cu ele, întorcând din drum tot frontul inamic.
Dinspre ziuă, peste tot erau numai cadavre, iar generalul Dragalina, sosit la faţa locului, cere amănunte despre eroismul celor cinci soldaţi.
Pentru faptele lor vitejeşti, pe Nicolae Pătrăşcoiu îl face căpitan, decorându-l cu ordinul „Mihai Viteazul”, Grigore Păsărin este avansat sublocotenent, pe alţii îi face plutonieri, iar pe soldatul Dumitru Badea, zis Florescu, din Piscoiu îl decorează cu „Virtutea militară”, acordându-i o pensie de 400 lei pe lună.
Eroismul acestor soldaţi a ţinut pe loc armata germană aproape două luni”.
*
Ţăranul Ilie Ivaşcu (născut la 23 februarie1923), în tinereţe soldat conducător de tun, decorat de două ori (pe valea Jiului şi la Târgu Ocna), ne-a relatat despre un bandit: „În 1916, ofensiva a trecut din Moldova în Bucovina.
În grupul nostru erau trei moldoveni şi eu oltean de pe plaiuri gorjeneşti.
În cantonament, eu am nimerit la un bucovinean, care mi-a spus că şi el este oltean; era bătrân, să tot fi avut şaptezeci de ani, un om trecut prin viaţă şi greutăţi.
El m-a întrebat de Gheorghe Jugănaru din Hurezanii de Sus, de Gheorghe Drăgănescu din Cărbuneşti, de Antonie din Târgu-Jiu, pe care i-a ajutat să se îmbogăţească.
L-am întrebat de unde-i cunoaşte şi mi-a răspuns că, mai demult, el a fost haiduc. Căutat ca să fie împuşcat, fiind pârât de cei trei, alături de alţi ortaci, a fugit în Bucovina şi s-a căsătorit la bătrâneţe, având un copil de şapte ani.
O lună am locuit la fostul haiduc, gorjeanul meu, care ne-a tratat ca pe cei din familia lui, fără să ducem lipsă de nimic.
La încheierea războiului, ne-a spus că vrea să-i umple pielea cu paie lui Jugănaru pe care îl ajutase cu bani, nu numai el, dar şi haiducul Mărunţălu.
Pe Drăgănescu şi pe Antonie zicea că el i-a făcut oameni cu stare şi, drept răsplată, el a trebuit să se refugieze în Bucovina”.
Sunt întâmplări, eroi şi fapte, multe necunoscute, pe care nişte truditori ai gliei strămoşeşti, mai ales bărbaţi, sau de pe ogorul învăţământului le deapănă din firul amintirilor pentru a nu fi uitate.
Profesor Gheorghe Sinescu
