Țop – Țop – Țop! Și de la capăt … Vrăbiuța dovedea perseverență … Și curaj … Se înființa, nechemată, la prânzul păsărilor de casă … ataca ,,meniul” porcului … O aflai când pe terasă, când pe scări … în zbor scurt spre tufișurile de grozamă … cocoțată pe pompa de apă … legănându-se pe sârmele de rufe … Toată lumea se obișnuise cu ea … era de-a casei … făcea parte din peisaj … Până într-o zi … În ziua cu pricina, Ileana întinsese soarelui rufe albe ca spuma, pe care vântul le unduia ușor … Țopăiuță vrăbiuța le privi o vreme, de pe marginea vasului cu apa, cu ochi sclipitori … apoi, neavând de lucru, țâșni, scurt, drept pe sârmă … și, după obicei, începu a țopăi … în echilibru … pe ,,drumul cel alb …” Un ceas mai târziu, ieșind din casă să verifice care rufe s-au uscat, Ileana își puse mâna pe gură: un șir ,,pictat“ de urme, prezent pe toate rufele, aducea un plus de ,,culoare“ … Se necăji grozav: le aruncă pe toate în coș și reîncepu truda înălbirii lor … Când chemă găinile și puii și Țopăiuță – după obicei, se înființă la festin, Ileana o alungă … Nedumerită, Țopăiuță încercă să se mai apropie de câteva ori … Degeaba! Ileana nu mai avea îngăduință pentru ea … Stătu câtva timp, întrebându-se care era cauza … și, negăsind niciun răspuns, își aduse aminte de buna Vrăbiuna, cea mai bătrână dintre vrăbiuțe … Ei trebuia să îi ceară sfat … Un zbor scurt, zvâcnit, către cireșul din fundul curții, unde Buna Vrăbiuna odihnea o mare parte din timp … O găsi picotind … La auzul zgomotului făcut, Vrăbiuna deschise ochii și întrebă pe o voce slabă: ,,Care ești? Aaa, tu erai Țopăiuță … Ce pozna ai făcut?” ,,Eu? Nimic!”… răspunse candid Țopăiuță, instalându-se confortabil pe creangă … ,,Numai că nu știu ce s-a întâmplat și am venit să îți cer sfatul …,,După cum știi”, începu ea, ,,toată grădina e a mea … și nu numai grădina … pot sări și zbura oriunde doresc și pot să mănânc alături de Gicu – porcul și de găini … Puteam”, se corectă ea …,,De azi, Ileana s-a supărat pe mine … Nu știu ce am făcut, de mă alungă de la masă și de peste tot…” ,,Chiar nu știi?”, întrebă cu un ciripit scurt Vrăbiuna … ,,Atunci, să îți reamintesc eu … Azi ai fost și la masă la găini, și la troaca porcului … nu numai că ai mâncat, dar ți-ai înmuiat și gheruțele în mâncare, și așa te-ai cocoțat pe sârma de rufe, peste rufele albe ale femeii, obligând-o să le mai spele odată” … ,,De aceea e supărată Ileana!”… Ține minte de acum încolo: În tot ceea ce faci, trebuie atenție, grijă și răbdare; tot ceea ce faci, nu face necugetat! Faptele tale, bucuria ta, pe cât se poate, să nu producă supărare sau suferință altcuiva! Respectă munca altuia … Țopăiuță mulțumi pentru sfat și se reîntoarse în curte … Ileana chemă pasările la masa de seară … Îi trecuse supărarea și nu o mai alungă … Pe sârme erau iar întinse rufele de un alb sclipitor … însă Țopăiuță nici nu le mai băgă în seamă …Când veți mai vedea o vrăbiuță țopăind pe sârma de rufe, spuneți-i povestea Țopăiuței … dacă nu vă va asculta până la sfârșit, măcar vă va bucura privirea cu săriturile ei … Noi, oamenii, o știm: stă în noi puterea de a face bine și de a-i ajuta pe copiii noștri să fie mai buni …
Doina Pînișoară Dafincescu