Povestiri din grădină – Albinuța culegătoare

1298

Văzuse lumina zilei într-un stup. Roiul de albine, familia ei, număra aproape 40 000 de suflete: regina, albinele lucrătoare (care și culeg) și trântorii. Albinuța culegătoare era tânără și harnică: nectarul, polenul și apa trebuiau aduse la stup… În dimineața zilei când începe povestea noastră, Albinuța se trezi devreme – devreme și se uită la cer: nu era fir de nor… vântul nici măcar nu adia… Privi la ,,termometru “ – roua de pe frunze începuse a se usca; deci erau cel puțin 12 grade afară… suficient cât să se încumete să iasă! Zumzăind, țâșni prin urdiniș, aventurându-se în grădină! Era prima zi care se anunța mai caldă. Cu doar o zi în urmă, plouase și vântul scuturase florile. Începu munca de prospectare: coborî, în picaj, asupra unei lalele grațioase… ,,mmm, daaa, a mai rămas ceva aici”, zumzăi veselă. Ochi un grup de ,,gura leului” și intră prin corola florii, căutând nectarina… Apoi, o margaretă de grădină… Evită la timp o Misumena (păianjen-floare) care nu reușise a-și schimba culoarea… La a zecea floare vizitată se lovi de un Bărzăune, care o apostrofă supărat: ,,Ce cauți pe-aici?” Ieși, speriată, și continuă vizitarea florilor… Îndesă nectarul în buzunarul stomacal și adună cât mai mult polen pe piciorușele din spate.
Când totul fu plin, se întoarse la stup și depozită prețioasa povară. Și reîncepu truda… și căutarea… Era nevoie de mult mai mult… Nectarul cel atât de prețios era depozitat în faguri și deshidratat prin ample mișcări de aripi… transformat în mierea atât de necesară familiei sale pe timpul iernii. Zbura din ce în ce mai greu. Simțea oboseala în mușchi și aripi… Încă un transport și va termina pe ziua de azi. Însă… O pală de vânt, iscată de nicăieri, o aruncă cu putere într-o parte! Încărcată de nectar și cu piciorușele pline cu polen, nu-și putu găsi echilibrul… Se încurcă și mai tare… nimerise cum nu se poate mai rău… pânza de păianjen era lipicioasă și instabilă… nu-și putea elibera piciorușele…
Argiope apăru, amenințător, dungat galben-negru și privind-o cu toți cei opt ochi ai săi. Se încordă să scape, nu reuși… Păianjenul se apropia precaut. Prada era mare. Încă un pas dansat… unul înapoi… un fir pentru a o lega mai bine… Și… nesperată, veni eliberarea: ,,Buneluleee”, se auzi o voce de copil, ,,o albinuță – săraca de ea – a căzut în pânza păianjenului… hai, repede, să o salvăm!”. O secundă doar și un băț rupse pânza elastică, iar Albinuța fu purtată de o mână caldă, muncită și ocrotitoare și așezată pe o frunză.
Puțin câte puțin se dezmetici… Încă nu-i trecuse de tot spaima… Vedea aievea cele petrecute: păianjenul, plasa, bățul…eliberarea… Se scutură. Își încercă piciorușele și aripile… Funcționau. Se ridică, nesigură și greoaie, și ajunse la urdiniș. În urma-i se auzeau strigătele vesele ale copilului…
……
A doua zi, în grădină, printre flori, Andrei și Bunelul… Priviră cu băgare de seamă la freamătul albinelor… ascultară zumzetul… Bunelul îi povesti nepotului despre polenizare. Andrei puse apoi o întrebare: ,,Bunelule, crezi că albinuța pe care am salvat-o aseară e și ea pe aici?” Bunelul zâmbi: ,,Cu siguranță! Vezi tu, dragul meu, albinuțele culegătoare muncesc mult – mult, sunt foarte harnice. Nu degeaba, când vorbim despre un om harnic, îl comparăm cu o albinuță. Ele, albinuțele, zboară și strâng până la 7 kg de nectar pe zi de stup. O albinuță, ca aceea pe care am salvat-o ieri, zboară kilometri în fiecare zi!”. În timp ce vorbeau așa, se auzi un zumzet și o albinuță trecu în zbor foarte aproape de ei… și iar… și încă o dată… ,,Bunelule, uite-o! E ea, Albinuța noastră!”, izbucni bucuros Andrei.
Bunel și nepot zâmbiră… Apoi Andrei merse cu Bunelul pe prispa unde copilul, curios, află răspuns la toate întrebările lui legate de albinuțe. Și mai află ceva: să prețuiască mierea de albine, aliment-medicament complex, obținut cu atât de multă trudă!
…..
În grădina lui Andrei – când va fi mare – poate vor fi stupi… poate nu… asta timpul ne-o va spune… Un lucru e însă sigur de pe acum: ajutat de Bunel, Andrei a luat exemplul albinuțelor: la școală, E PRIMUL LA ÎNVĂȚĂTURĂ, iar în orele libere rămase MUNCEȘTE și ÎNGRIJEȘTE, arătând dragoste față de toate cele ale grădinii!
Doina Pînișoară Dafincescu

Notă:
Urdiniș = ,,ușa” stupului – deschizătură îngustă într-un stup pe unde ies și intră albinele
Thomisidae = familie de păianjeni cu opt ochi, din care face parte și specia Misumena Vatia – păianjenul-crab de flori; acesta așteaptă nemișcat pe florile bogate în polen sau nectar apropierea prăzii, insecte ca: fluturi, muște, bondari sau albine. Păianjenul își schimbă culoarea după floarea pe care stă. Nu țese pânză, prinde prada prin atac.
Argiope bruennichi (păianjen-viespe) = păianjen cu dungi transversale galben-negre ca o viespe, modalitate de camuflaj, pasările confundând păianjenul cu o viespe; pânza țesută reflectă razele ultraviolete și atrage insectele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here