După cele două zile petrecute împreună, ajung la concluzia că am de-a face cu un băiat titrat, ruşinos, manierat şi respectuos. Îmi place, este atrăgător şi sunt preocupată de impresia pe care am lăsat-o asupra lui. Aş vrea să mă curteze…
…Am 20 de ani şi m-am căsătorit. Am trecut la floarea Zambilă! Trăiesc cele mai frumoase clipe din viaţa mea. Inginerul petrolist Adrian Vlădoianu m-a cerut în căsătorie de la tatăl meu şi, din chiriaş, a devenit şi el proprietar. De acum, eram fericită că-l iubeam şi-mi plăcea foarte mult iar tata scăpase de a mai avea chiriaşi în casă. Nunta a fost modestă şi, cu ocazia acestui eveniment, mi-am cunoscut socrii şi neamurile lui. Erau de o factură modestă, dar de un caracter deosebit. Am intrat în viaţa de familie, luându-ne rolul în serios. Ne implicăm în treburile care ne revin fiecăruia. Dar mai mult eu. Căsătoria mi-a dat alt statut, sunt soţie de inginer petrolist, port alt nume şi uşor mi-am găsit un loc de muncă, unde eram de-acum doamna Vlădoianu. Ce greu mi-a fost singură! Prietenii ne consideră un cuplu fericit şi aşa este. Cunoştinţele mai în vârstă ne admiră iar vecinii mă fericesc că am avut noroc de un asemenea mariaj. A reînviat casa domnului ofiţer, fiu de avocat şi prigonit de un regim politic mârşav, care i-a distrus cariera şi ascensiunea. Duc o viaţa normală de cuplu. Încep grijile de familie. Mă dăruiesc mai mult partenerului, dar şi pretind mai mult de la el, uneori poate prea mult. Voi fi capabilă să evaluez corect? Doamne, ce bine ne înţelegem! Ce frumos decurge viaţa noastră, cu ale ei valuri! Ne-am făcut un program frumos de „evadare”. Când este acasă, sâmbăta şi duminica, mergem frecvent la un restaurant unde mâncăm, bem şi ne simţim minunat. Nu pierdem nici un spectacol de teatru la care avem abonament şi nici filmele bune, pentru care-şi face timp, organizându-şi cu drămuire programul. Adrian, soţul meu, este un bărbat bine, chiar frumos şi nu-s puţine cazurile când suntem complimentaţi cu admiraţie de persoane străine. Are o funcţie importantă în branşa lui şi cunoştinţele ne salută cu respect. Dar lumea este aşa cum este. Mulţi ştiu că trebuie să fie mereu plecat la câmpurile de sonde, unde uneori stă cu săptămânile, şi n-au altceva de făcut decât să ne „ducă grija”, că deh…, doar suntem încă tineri! „Pe lângă florile Zambilei plăcut mirositoare, au început să bâzâie tot mai insistent bondarii”. Parfumul meu încărcat de polen şi nectar îl dăruiesc numai soţului. Dar îmi place să fiu admirată şi de alţii… Avem doi copii de crescut şi de educat. Adrian este tot mai ocupat şi mereu plecat cu treburile de serviciu, care se întind pe trei judeţe. Aşa este serviciul lui, dar şi eu am serviciu, uneori lucrez şi duminica. Pentru treburile casei îmi rămâne tot mai puţin timp. Tata s-a dus la mama şi casa este numai în grija mea. Pentru ajutor, am o bonă, dar eu trebuie să fiu mereu prezentă, sau să mă fac prezentă. (Va urma)
Ion C. Gociu
